Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China provoacă fiori în anumite cercuri de interese din Europa

www.euractiv.com

În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă prezintă o analiză din Ziarul Financiar pe tema luptei economice surde dintre China și Europa de Vest, care devine tot mai îngrijorată de avansul investițiilor chineze în țări din Europa de Est și din Balcani.

Ziarul Financiar:

Vizita premierului chinez Li Keqiang la Budapesta pentru un summit regional a adus anga­jamente de investiţii chineze în economiile mai prospere, dar şi în cele mai sărace ale Europei Centrale şi de Est, pentru care altfel banii ar fi greu de obţinut.
Vizita lui Li  a mai adus, prin propaganda chineză, poveşti despre binefacerile antre­prenorilor chinezi în regiune şi, prin oficialii re­gionali, speranţă pentru exportatorii est-europeni că li se va deschide uriaşa piaţă  chineză.
În anumite cercuri de interese din Eu­ropa de Vest, premierul Li a provocat fiori: Beijingul progresează, prin bani şi influenţă, în a-şi construi rute de transport şi comerciale prin Europa de Est şi prin Balcani, spre Marea Mediterană. Chiar şi cehii, una dintre cele mai prospere naţiuni din regiune, le-ar putea oferi chinezilor ajutor preţios, la propriu. Zvonurile spun că Skoda Trans­portation, o companie cu 5.300 de specialişti în producerea tramvaielor, troleibuzelor, locomotivelor şi autobuzelor electrice, este păstrată pentru ei.
Porturi cheie pentru importurile euro­pene precum Rotterdam şi Hamburg şi-ar putea pierde din activitate. Li a venit la Budapesta pentru a şasea ediţie a summitului 16 plus 1 (Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Româ­nia, Slovacia, Slovenia, Albania, Bosnia şi Her­ţe­govina, Macedonia, Muntenegru, Ser­bia plus China). De la prima ediţie încoace, Beijingul a obţinut cheia influenţării rutelor comerciale dintre China şi Europa. Principala poartă de intrare este portul grecesc Pireu, care aparţine chinezilor. Ruta continuă cu linia feroviară ce leagă Belgradul de Bu­dapesta, pe care companiile chineze o vor moderniza, cu investiţii tot chineze. Legătura feroviară de mare viteză de 370 de kilometri ar costa 3,2 mld. euro, scrie Euractiv. China, Serbia şi Ungaria au semnat un memo­ran­dum de înţelegere în acest sens în decembrie 2014. Afacerea a creat tensiuni cu Comisia Europeană deoarece nu au fost respectate regulile europene pentru achiziţii publice.
În Ungaria, ministrul de externe Peter Szijjarto a declarat că ţara sa intenţionează să investească 550 de miliarde de forinţi (1,8 miliarde de euro) în modernizarea secţiunii maghiare, de 152 de kilometri, a rutei feroviere Budapesta-Belgrad.
Presa maghiară scrie că ministerul economiei a obţinut un credit pe 20 de ani de la Export-Import Bank din China cu o dobândă de 2,5% care va acoperi 86% din costurile proiectului. De asemenea, luni au fost publicate detaliile licitaţiei maghiare pentru secţiunea ungară a liniei feroviare. Compania contractantă este Chinese-Hungarian Railway Nonprofit Ltd., înfiinţată în toamna anului trecut pe baza unui acord interguvernamental. (Mai multe detalii AICI)

contributors.ro:

Rareori un regim din România ultimilor ani a fost întâmpinat cu mai multă severitate decât regimul Dragnea în comunicatul Departamentului de Stat american de ieri. Tonul ferm nu mai are nimic din eleganţa înşelătoare a diplomaţiei, ci traduce neliniştea faţă de deriva României. Miza acestei intervenţii fără precedent este apărarea direcţiei euro- atlantice ce a oferit României siguranţă, predictibilitate şi apartenenţa la o comunitate de valori. Toate acestea sunt puse în pericol mortal de agresivitatea cu care Liviu Dragnea orchestrează, prin acoliţii săi, puciul parlamentar de la Bucureşti. Ceea ce se naşte este o ordine oligarhică şi izolaţionistă, cu nimic mai puţin toxică decât aceea a Preşedintelui Erdogan. Regimul Dragnea a trecut Rubiconul şi se află în conflict deschis cu Statele Unite.
Reacţia de ieri este consecinţa unei serii de gesturi fără precedent. PSD este, sub Liviu Dragnea, un partid a cărui ambiţie este nu doar ruinarea economică a României , ci şi izolarea internaţională, ca prim pas potenţial în reorientarea alianţelor statului nostru. Pentru Liviu Dragnea, soluţionarea problemelor sale penale este inseparabilă de eliminarea unei întregi arhitecturi juridice şi politice. Lupta cu “statul paralel” este lupta cu statul de drept şi cu cei care îi contestă hegemonia. Semnăturile a mii de magistraţi aşezate pe protestul împotriva legilor iniţiate de Tudorel Toader sunt privite ca parte a unui complot destinat să înlăture guvernarea legitimă din România. Teoria conspiraţiei devine, în acest context, cheia de lectură favorită la Bucureşti.
Dramatismul momentului de acum nu poate fi ignorat. Tensiunea ce defineşte relaţiile României cu Occidentul şi cu Statele Unite în particular poate fi fundalul pe care să se producă o regândire a identităţii noastre interne şi externe. (Mai multe detalii AICI)

Adevarul:

Bucureştiul era şi până acum una dintre cele mai poluate şi mai aglomerate capitale europene. Începând din acest an, va urca, în mod sigur, primul loc în acest top. De la începutul lui 2017 şi până acum, 100.000 de rable au fost înmatriculate în Bucureşti.
În goana după voturi ieftine, guvernarea PSD-ALDE a tăiat, între multe alte taxe şi taxa de mediu, plătită pentru autovehiculele vechi, pentru motivul că sunt foarte poluante.
A fost prezentată drept o bună iniţiativă de relaxare a fiscalităţi, dar, la fel ca în alte multe cazuri, măsura a fost luată fără niciun studiu de impact.
Guvernul şi majoritatea parlamentară adoptă orice li se pare că dă bine la public, fără sa se întrebe niciun moment care vor fi adevăratele efecte ale măsurilor luate.
În cazul renunţării la taxa de mediu, rezultatele sunt de-a dreptul catastrofale.
Toate studiile arătau că marile oraşe ale României, în special Bucureştiul, se sufocă. În ultimii ani, în Bucureşti se ajunsese deja la peste un milion de autoturisme înmatriculate, pe aceeaşi suprafaţă urbană ca în urmă cu 50 de ani. Fiecare metru din oraş a devenit o pradă pentru şoferii în căutare disperată de parcări. Traficul este infernal, aşa cum toată lumea constată, ceas de ceas, nu numai în orele de vârf.
Economic vorbind, capitala, dar şi celelalte oraşe aflate în creştere, se blochează în propriul trafic. Se pierd sume imense prin consumul de carburanţi şi prin valoarea timpului pe care sute de mii de oameni îl irosesc zilnic aşteptând în cozile de la semafor.
Oraşele sunt acoperite de o cupolă de gaze de eşapament amestecate cu praf ceea ce este, de fapt, aerul pe care îl respiră milioane de oameni. Tratamentul oamenilor care ajung la medic din cauza afecţiunilor produse de acest amestec otrăvitor se adaugă pagubelor reale ale măsurii populiste de tăiere a taxei de mediu.
Şi pentru ce toată această nebunie? În folosul cui?
Al unor importatori de maşini vechi, care nu creează niciun loc de muncă în România. În realitate, măsura aduce poluare în România şi scoate din ţară bani cu care se finanţează locuri de muncă în străinătate. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Preşedintele Emmanuel Macron, aflat într-un turneu african, a pronunţat un discurs important la Universitatea de la Uagadugu, în Burkina Fasso. Seful statului francez le promite tinerilor africani un nou dialog şi o nouă pagină de cooperare franco-africană. El anunţă şi măsuri concrete în materie de economie, învăţămînt, protecţie a mediului înconjurător, combatere a terorismului şi a extremismului religios. Miercuri 29 noiembrie, preşedintele francez va participa la un summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană găzduit de oraşul Abidjan, capitala economică a Coastei de Fildeş.
Relaţiile Franţei cu Africa sunt marcate de teribila dramă istorică a comerţului cu sclavi şi de un trecut colonial pe care nimeni nu îl uită, cel puţin pe continentul negru. Toti preşedinţii francezi de la al doilea război mondial încoace au încercat să-şi forjeze o politică africană şi să atenueze, pe cît posibil, resentimentele viscerale ale africanilor faţă de occidentali.
Si Emmanuel Macron încearcă acest lucru, asociind declaraţiile solemne cu iniţiativele concrete. Nu întîmplător deci şeful statului francez a rostit această frază în faţa a 800 de studenţi veniţi să-l asculte: "Crimele colonizării europene sunt incontestabile, dar acest trecut trebuie să treacă."
Potrivit comentatorilor Agenţiei Reuters, Emmanuel Macron încearcă să atragă simpatia tinerilor africani, drept care a pus accentul pe o vastă cooperare în materie de educaţie. El a promis, de exemplu, dublarea parteneriatelor cu universităţile africane şi vize de lungă durată pentru africanii care au obţinut diplome în Franţa. "Africa nu este nici pierdută şi nici salvată, este un continent central şi pe acest continent se telescopează toate problemele contemporane", a mai subliniat Emmanuel Macron. (Mai multe detalii AICI)

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.