DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

China rămâne principalul partener comercial al Germaniei

theglobeandmail.com
china

Comerţul dintre Germania şi China a atins anul trecut un nivel record, astfel încât statul asiatic este cel mai important partener comercial al Germaniei pentru al şaptelea an consecutiv, în pofida avertismentelor politice de la Berlin privind dependenţa excesivă, transmite Reuters.

Mărfuri în valoare de 298 miliarde de euro (320 miliarde de dolari) au fost comercializate în 2022 între cele două ţări, o creştere de 21%, faţă de 2021, arată datele publicate miercuri de Oficiul federal de statistică (Destatis).

În 2022, Germania a importat mărfuri de 191 miliarde de euro din China, cu o treime mai mult decât în 2021. Exporturile de mărfuri germane către China au crescut cu doar 3,1%, la aproximativ 107 miliarde de euro, informează Agerpres.

Per ansamblu, Germania a înregistrat un deficit comercial pe relaţia cu China de aproximativ 84 miliarde de euro.

"China este o piaţă importantă de export, dar mult mai puţin importantă decât apare în percepţia publică", a apreciat Max Zenglein, economist şef la Mercator Institute for China Studies (Merics).

"Statele Unite sunt mult mai importante pentru exportatorii germani decât China", a adăugat Zenglein.

Principala problemă o reprezintă dependenţa Germaniei de materiile prime critice din China, necesare pentru tranziţia către un transport şi o energie mai verde, a afirmat Lukas Menkhoff, director în cadrul German Institute for Economic Research (DIW).

Germania importă din China aproximativ două treimi din aşa numitele metale din pământuri rare, folosite la fabricarea bateriilor, semiconductorilor şi magneţilor de la maşinile electrice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.