Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciclistul columbian Quintana a câştigat en solitaire etapa a 17-a a Turului Franței

www.agerpres.ro
Turul Franței

Ciclistul columbian Nairo Quintana (Movistar) a câştigat miercuri en solitaire etapa a 17-a a Turului Franţei, în Pirinei, la Saint-Lary-Soulan col du Portet, iar galezul Geraint Thomas (Sky), clasat al treilea, rămâne lider, scrie Agerpres.

Cronometrat în 2 h 21 min 27 sec, Nairo Quintana a fost urmat de irlandezul Daniel Martin (Emirates), la 28 sec, de Geraint Thomas, la 47 sec, slovenul Primoz Roglic (LottoNL), la 52 sec, olandezul Tom Dumoulin (Sunweb), 52 sec etc. Quintana câştigase până acum o singură etapă în Marea Buclă, în 2013.

Geraint Thomas şi-a consolidat poziţia de lider, în condiţiile în care coechipierul său Chris Froome, câştigătorul de anul trecut al Turului, a pierdut timp în această etapă de 65 km, cea mai scurtă din actuala ediţie, care a pornit la Bagneres-de-Luchon.

Citește și: Walter Zenga, despre transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus: 'Este un boom pentru că, în mod normal, în afară de fotbal, aduce o grămadă de alte lucruri'

Cu timpul de 70 h 34 min 11 sec, Thomas este urmat în clasamentul general de Tom Dumoulin, la 1 min 59 sec, Chris Froome (Marea Britanie), 2 min 31 sec, Primoz Roglic, 2 min 47 sec, Nairo Quintana, 3 min 30 sec etc.

Marea noutate a avut loc la începutul etapei, organizatorii ţinând ca sportivii să fie aliniaţi pe grila de start ca în Formula 1. Internauţii nu au părut convinşi de această idee surprinzătoare, notează cotidianul belgian Le Soir.

Joi se va desfăşura etapa a 18-a, Trie-sur-Baise - Pau, lungă de 171 km.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.