Cinci minori, cu vârstele cuprinse între 12 şi 17 ani, au fost vineri arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi bătut şi jefuit de telefonul mobil un alt minor, de 15 ani, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. Cei cinci suspecţi, reţinuţi cu o zi înainte, vor rămâne în continuare în arestul IPJ.
''Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracţiuni de tulburare a liniştii şi ordinii publice, loviri sau alte violenţe şi tâlhărie calificată, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa i-au identificat pe Ţ.T., în vârstă de 15 ani, Ş.S., în vârstă de 16 ani, C.T., în vârstă de 17 ani, V.A., în vârstă de 15 ani şi I.T., în vârstă de 12 ani, din Constanţa, bănuiţi de comiterea faptelor'', reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa, conform Agerpres.
Conform acestuia, tinerii în cauză ar fi avut, pe 15 iulie, ora 23,00, un conflict spontan cu un alt tânăr, în vârstă de 15 ani, pe raza municipiului Constanţa, pe care l-ar fi deposedat de un telefon mobil, după ce în prealabil l-ar fi agresat. Telefonul sustras, în valoare de circa 1.200 de lei, a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.
Comentează