Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine stabilește prioritățile "României Competitive"?

iohannis ciolos

Acum câteva zile am început să ne întrebăm la PoliticScan ce mai fac strategiile de schimbare la față a Românei. Suspiciunea noastră colectivă era că toată discuția se poate să fi fost o manevră de PR. Adică știam că este vorba și de PR, dar am fi sperat că vine din urmă și conținutul.

Am zis să ne uităm prima dată la România Competitivă. Țineam eu minte că proiectul s-a lansat sub forma unei broșuri mai de grabă simple din punct de vedere intelectual, cu multe poze și puține legături logice. Așa că am scris către Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic. Am zis, pe scurt, că vrem și noi sa știm ce se mai întâmplă cu România Competitivă, că vrem să citim documentul de fundamentare în forma lungă și că am vrea să știm dacă și cum se coordonează strategiile între ele. Am mai sugerat și că dacă nu primim forma lungă a strategiei România Competitivă vom deduce că această formă lungă nu există. Asta ca să fim corecți.

Citiți și: S-a lansat documentul strategic 'România competitivă'

Mi-a răspuns o doamnă consilier de presă, care a făcut și ea ce a putut. A zis că Ministerul nu se ocupă el de toate, mi-a indicat cu precizie mulțumitoare unde pot găsi documentele pe care le vreau pe site-ul Ministerului titular și a ocolit cu eleganță subiectul unei eventuale coordonări cu Președinția.

Ministerul care face "România Competitivă este Ministerul Economiei". Pe site am văzut prima și prima dată Strategia Națională pentru Competitivitate. Aceasta însă nu este strategia lui Cioloș, ci o HG aprobată pe vremea Guvernării Ponta. Ceea ce este aiurea din mai multe puncte de vedere:

  • Cum și în ce lume are sens ca o strategie mai lungă de un mandat să fie aprobată printr-un document mai slab decât o lege?
  • Dacă un guvern tehnocratic ignoră un act normativ... în ce lume mai poate acel guvern să spună că este apolitic?

Dar divaghez.

Am ajuns pe pagina dedicată "României Competitive". Acolo este detaliată schema consultărilor pe domeniile strategice ale proiectului. Și aici lucrurile devin jenante. Pentru că lista de domenii nu include una sau mai multe clasificări complete (de tip agricultură-industrie-construcții-servicii). Ci domeniile strategice sunt selectate iar cele nestrategice ... sunt lăsate deoparte. Să listăm deci domeniile strategice, împreună cu datele la care au loc consultările.

content-image


Observăm că unele lucruri lipsesc iar la altele nu este clar de ce sunt acolo. Spre exemplu Sănătatea... ce știe Ministerul Industriei despre Sănătate? Și, dacă se pricepe la Sănătate, cum de nu se pricepe la Educație. Probabil că Educația se consideră deja a fi apanajul președintelui. Pe principiul Președintele atinge, Președintele deține. Asta, însă, duce la o bizară discriminare. Sănătatea are alocată o săptămână de dezbatere (poate urmează și altele) în strategia Guvernului; dar educația are doi ani în strategia Președintelui. E corect așa?

Dar și mai confuzante sunt prioritățile competitivității când privim la economie. Agricultura are sub 5% pondere în PIB. Remitențele (banii trimiși acasă din străinătate) ar fi undeva la 2%. Și totuși proiectul insistă să considere Agricultura și Diaspora surse de competitivitate în timp ce, serviciile, ca ramură a economiei, nu merită un capitol separat.

Să rezumăm. Guvernul are în lucru un proiect de competitivitate. Care se suprapune peste o strategie de competitivitate aflată, teoretic, în vigoare. Guvernul a fixat niște priorități strategice. Putem discuta cu Guvernul cum trebuie acționat pe prioritățile care sunt fixate, dar nu putem contesta prioritățile (sau, cel puțin, nu există un cadru formal).

După care diverși oameni care au lucrat cu bună credință la proiect se vor mira de ce nu se aliniază Societatea în spatele ideilor lor. Uite de asta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.