Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cioloş l-a convins pe Hollande: Când vine preşedintele Franţei în România

François_Hollande_décembre_2013

Premierul Dacian Cioloş a declarat vineri, după semnarea Foii de parcurs actualizate a Parteneriatului strategic româno-francez, că domeniul economic este unul prioritar, pe care cele două ţări conlucrează, în acest context preşedintele Francois Hollande urmând să vină în septembrie la Bucureşti însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri. 

"Întâlnirea pe care am avut-o astăzi urmează celei pe care am avut-o la începutul anului cu preşedintele Francois Hollande. Astăzi am semnat Foaia de parcurs actualizată, care a fost adoptată în urmă cu câţiva ani, care stă la baza cooperării dintre Franţa şi România şi care vizează domenii foarte complexe în care cele două ţări conlucrează: domeniul economic - avem o prezenţă franceză a mediului economic în România foarte activă şi pe care ne-o dorim şi mai activă în viitor şi ştiu că preşedintele Francois Hollande se pregăteşte să vină pentru vizita din septembrie inclusiv cu câţiva oameni de afaceri", a spus premierul Dacian Cioloş, într-o declaraţie de presă comună cu omologul său francez Manuel Valls, la Paris, porivit Agerpres.

Vezi şi: Rusia NU renunță: Desfăşoară exerciţii militare care vizează portul Constanţa

Cioloş a precizat că Foaia de parcurs actualizată cuprinde şi intensificarea colaborării în domeniul cultural, fiind prevăzute "foarte multe acţiuni în comun". 

Premierul a vorbit despre un "sezon cultural încrucişat între Franţa şi România" pentru a pregăti celebrarea Centenarului 1918 - 2018. 

"Avem multe lucruri de partajat. Urmează să concretizăm o echipă comună, care să lucreze pe aceste proiecte. Ambasada României de aici este foarte angajată din acest punct de vedere. Apoi avem cooperări în domeniul educaţiei, în domeniul cercetării ştiinţifice. Ieri (joi - n.r.) am avut ocazia să vizitez Şcoala Politehnică, în laboratoarele căreia s-a pregătit şi conceptul laserului de la Turnu Măgurele, care este în curs de a fi montat şi care face parte dintr-un proiect european de cercetare aplicată mai larg. Avem multe platforme pe care lucrăm împreună şi întâlnirea de astăzi a fost ocazia să le detaliem şi să luăm câteva decizii pentru concretizarea acestora", a conchis Dacian Cioloş.

Vezi şi: Încep luptele și în PSD. Ce anunță atacul lui Dragnea la Ponta

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.