Cioloş la întâlnirea cu Barnier: România doreşte să fie parte a nucleului de integrare europeană

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 05-10-2016

Actualizat: 05-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România doreşte să fie parte a nucleului de integrare europeană, având mijloacele şi voinţa politică necesare pentru a aduce valoare adăugată în dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, a afirmat premierul Dacian Cioloş, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu negociatorul şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier.

Citește și: Surpriză de proporții: Diane James și-a anunțat demisia

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Michel Barnier se află într-un turneu care va include cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, pentru a prezenta metodologia de lucru şi pentru a evalua poziţiile acestora în vederea pregătirii procesului de negociere cu Marea Britanie.

România este a patra ţară vizitată de Barnier, după Franţa, Germania şi Olanda.

Citește și: După doi ani, Iohannis e încă paralel cu Constituția

Guvernul precizează că la întâlnirea premierului Cioloş cu Michel Barnier accentul discuţiilor a fost pus pe paşii instituţionali pe care atât România, cât şi UE trebuie să îi parcurgă pentru pregătirea şi derularea negocierilor. În acest context, a fost subliniat şi rolul important al României, care va prelua preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, perioadă în care se vor finaliza şi negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precizează Executivul.

Citește și: Scandal imens în ALDE

Conform comunicatului, premierul Dacian Cioloş a subliniat faptul că este important ca negocierile ce vor avea loc între Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii să fie organizate într-un format inclusiv ce asigură o viziune comună a statelor membre în format UE27 şi a instituţiilor europene cu privire la elementele negociate.

"Opţiunea României în ceea ce priveşte discuţiile privind viitorul Uniunii Europene este clară: ţara noastră doreşte să fie parte a nucleului de integrare europeană având mijloacele şi voinţa politică necesare pentru a aduce valoare adăugată în această dezbatere", a mai spus Cioloş.

Citește și: Cioloș s-a decis. Când va face marele anunț

Michel Barnier şi-a preluat oficial la 1 octombrie funcţia de negociator şef al Comisiei Europene pentru pregătirea şi derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul UE, relatează agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri