Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciprul se mobilizează cu toate forţele pentru integrarea în spaţiul Schengen

iBalkan.net
cipru

Guvernul Christodoulidis este hotărât să finalizeze integrarea Ciprului în spațiul Schengen cât mai curând posibil, mai ales după ce a primit asigurări din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la susţinerea şi promovarea cererii Ciprului  - în cazul în care, bineînțeles, von der Leyen va fi realeasă în cea mai înaltă funcţie a Uniunii, relatează Kapital.

O sursă guvernamentală a confirmat că Nicosia accelerează procedurile legate de integrarea în Schengen cu scopul de a finaliza acest proces cel mai târziu în 2025, în loc de 2024 cum spera inițial.

Demersul nu este unul ușor din cauza faptului că Ciprul rămâne, împreună cu Irlanda, singura țară din UE în afara spațiului Schengen. România și Bulgaria, celelalte două țări UE din afara spaţiului, au aderat la sfârșitul lunii martie, cu menţiunea că această aderare este valabilă în prezent doar pentru aeroporturi și porturi, nu şi pentru granițele terestre.

De notat că, spre deosebire de Irlanda, Ciprul este obligat să pună în aplicare tratatul Schengen, întrucât a aderat încă de vara trecută la SIS, Sistemul de Informații Schengen. Însă punerea în aplicare integrală a Tratatului se loveşte de o serie de îngrijorări existente în cadrul Uniunii, problema principală fiind Linia Verde (zona-tampon care separă Republica Cipru, membra a UE, de zona ocupată de Turcia din nordul insulei, aşa-numită Republică Turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută pe plan internaţional n.trad.), care ar trebui să funcționeze de facto ca frontieră externă a Uniunii. Este o problemă care ridică îngrijorări şi la Nicosia din cauza modului în care o „graniță dură” între cele două părţi ale insulei ar afecta efortul de reunificare, dar și a faptului că o asemenea graniţă dură ar facilita eforturile Ankarei de a consolida şi mai mult ideea împărţirii insulei în două state distincte, idee pe care o promovează în toate modurile posibil. Pe de altă parte, o altă viziune spune că odată cu aderarea Ciprului la Schengen, orice obstacol ar apărea ar putea acţiona pozitiv asupra efortului de soluționare a dosarului cipriot, precum şi asupra funcționării normale a frontierelor externe ale UE.

content-image

Odată cu aderarea Ciprului la Uniune în 2004, aplicarea acquis-ului comunitar a fost suspendată în teritoriile ocupate din nordul insulei care au fost integrate şi ele în UE și sunt considerate teritoriul acesteia. Prin urmare, existența unei „granițe dure” pe teritoriul european nu este ceva simplu sau ceva care a mai existat sau va exista vreodată. Va fi o frontieră care ar trebui să aibă o formă cu totul specială care să nu creeze probleme politice sau de altă natură, mai ales în ce priveşte securitatea celorlalte state.

Totuși, în afară de parametrul fizic, şi anume faptul că Ciprul este o insulă, aflată la mare distanță de cel mai apropiat stat membru, Grecia, şi nu are frontiere terestre, există și alți parametri pozitivi, cum ar fi, de exemplu, faptul că libera circulație, asigurată prin Tratat, nu acoperă dreptul la muncă pentru cetățenii necomunitari și nici dreptul la azil în cazul în care un solicitant a fost respins de o altă țară a UE.

Prin urmare, Nicosia, după lunga criză a migrației prin care trece şi prin care a dovedit dificultatea practică de a controla Linia Verde și frontierele maritime ale Ciprului, pare să prefere gestionarea dificilă, în principal din punct de vedere politic, a unei astfel de frontiere, întrucât va avea sprijinul total din partea Frontex pe mare, dar și pentru frontiera terestră existentă în prezent pe insulă între cele două comunităţi. Acest sprijin a început deja să fie oferit în contextul combaterii migrației ilegale, dar nu poate fi extins atât cât este necesar fără implementarea Tratatului Schengen.

În acest moment, guvernul cipriot investește în rezolvarea urgentă a parametrilor tehnici, care nu sunt puțini, pentru a convinge Bruxelles-ul și celelalte state membre că poate avansa în plan practic cu implementarea integrală a Tratatului Schengen.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.