Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Circa 300 de gimnaste din 62 de ţări vor participa la Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică 2022 de la Sofia

Look Sports
Gimnastică artistică
Evenimentul este prima competiţie de calificare pentru Jocurile Olimpice de vară din 2024 de la Paris, cu primele trei clasate la individual compus şi grup obţinând biletele pentru Jocurile Olimpice, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, secretarul general al Federaţiei Bulgare de gimnastică ritmică, Rosina Atanasova.

Aproximativ 700 de persoane sunt aşteptate să sosească la Sofia pentru eveniment, dintre care 85 de gimnaste vor concura la individual, 30 de grupuri, antrenori, preşedinţi de federaţii naţionale, 35 de reprezentanţi FIG, de arbitri, circa 100 de reporteri. Este aşteptat, de asemenea, şi preşedintele FIG, Morinari Watanabe.

Motto-ul competiţiei este "Culorile ritmului", iar obiectivul său este să prezinte folclorul bulgăresc în lume.

"Am ales pentru logo-ul evenimentului broderia populară bulgară şi folclorul pe care vrem să le arătăm oaspeţilor noştri la Sofia. Este foarte important să precizăm că este pentru a doua oară în ultimii patru ani când Bulgaria găzduieşte campionatele mondial, fapt care demonstrează recunoaşterea gimnasticii ritmice bulgare", a spus Atanasova.

Fosta celebră gimnastă bulgară Neviana Vladinova a fost aleasă pentru a fi Ambasadorul Gimnasticii Ritmice la Campionatele Mondiale de către FIG şi comitetul local de organizare. Vladinova va înmâna medaliile, în special medalia de aur la individual compus.

Vorbind la conferinţa de presă, Vladinova a spus că, în calitate de ambasador al evenimentului, va avea responsabilitatea excepţională de a arăta Bulgaria şi frumuseţea sa. "Voi fi la sală tot timpul şi voi intervieva gimnastele şi voi urmări jocurile interesante care vor fi oferite oaspeţilor", a spus ea.

Bulgaria va fi reprezentată la individual de două gimnaste: Boriana Kalein şi Stiliana Nikolova, precum şi de echipa naţională la grup.

Aceasta va fi a doua apariţie a Borianei Kalein la Campionatele Mondiale găzduite de Sofia, în timp ce Nikolova (17 ani) va debuta la un Campionat Mondial.

Campionatele vor fi transmise live de către Televiziunea Naţională Bulgară. Site-ul oficial al evenimentului este https://www.rgwch2022.com.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.