Circulaţie restricţionată, în noaptea de joi spre vineri, pe A2 Bucureşti - Constanţa

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 31-03-2022

Actualizat: 31-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: ziuaconstanta.ro

Circulaţia rutieră va fi restricţionată total, în noaptea de joi spre vineri, pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa, în localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, potrivit Agerpres.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în noaptea de joi spre vineri, în intervalul orar 00,00 - 01,00, circulaţia rutieră va fi restricţionată total pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa, pe breteaua de intrare/ ieşire a nodului rutier de la km 105, localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi.

Măsura se aplică pentru a permite extragerea unei piese metalice de mari dimensiuni ce obstrucţionează breteaua de ieşire din autostradă, precizează sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri