Clara-Alexandra Volintiru, secretar de stat în MAE, a avut un dialog strategic cu compania META pe tema politicilor digitale și a rezilienței societale

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 23-01-2026 16:51

Article thumbnail

Sursă foto: Clara-Alexandra Volintiru

Clara-Alexandra Volintiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu Vitnija Saldava, Public Policy Regional Manager în cadrul Meta, pe teme legate de conținutul media, politicile digitale și provocările mediului online.

Dialogul a vizat modul în care instituțiile publice, companiile și societatea civilă pot colabora pentru a consolida reziliența societală și pentru a spori competitivitatea Europei într-un context digital tot mai complex.

„Am vorbit despre conținutul media, politicile digitale, provocările din mediul online și modul în care instituțiile publice, companiile și societatea civilă pot colabora pentru a crește atât reziliența societală, cât și competitivitatea Europei”, a transmis Clara-Alexandra Volintiru.

Secretarul de stat a apreciat deschiderea dialogului și schimbul de idei, subliniind importanța cooperării dintre mediul public și marile platforme digitale pentru identificarea unor soluții responsabile și eficiente în gestionarea transformărilor tehnologice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri