Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNA pune 'TUNURILE' pe RTV după emisiunile despre Raed Arafat și Alina Gorghiu: amendă de 15.000 de lei aplicată postului

romania tv

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, joi, postul România TV cu trei amenzi de câte 5.000 de lei, din cauza încălcării legislaţiei audiovizuale în domeniul informării corecte şi asigurării unei distincţii clare între fapte şi opinii printr-o serie de acuzaţii aduse şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi senatoarei Alina Gorghiu, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CNA, transmis AGERPRES, întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi, constatând încălcări ale prevederilor Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, a decis să sancţioneze postul România TV cu câte o amendă de 5.000 de lei pentru următoarele emisiuni:

* "Punctul Culminant", ediţia din 25 octombrie 2021, în cadrul căreia s-a difuzat un material audiovizual privind achiziţia, în decembrie 2020, de concentratoare de oxigen. În emisiune au fost aduse acuzaţii şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi societăţii Deltamed S.R.L. fără a ţine cont de dispoziţiile art. 40 alin. (1), (2), (3) şi de cele ale art. 64 alin. (1) lit. b);

* "Breaking News, ora 23,00" din 3 noiembrie 2021, în cadrul căreia a fost difuzată o ştire despre statutul profesional al senatoarei Alina Gorghiu, dar şi despre iniţiativele legislative promovate de aceasta în Parlament.

CNA a reproşat postului că "la difuzarea ştirii, nu a avut în vedere respectarea prevederilor art. 40 alin. (1), (2) şi nici pe cele ale art. 64 alin. (1) lit. b) (titlurile ştirii: "Dezvăluiri despre combinatoarea "echipei câştigătoare", "Femeia partajului de miliarde care preia marile dosare", "Cum forţează accesul la marile dosare din justiţie").

* "Ştirile România TV", "România te vede", "România de poveste" şi "România la raport", ediţiile din 19 şi 20 decembrie 2021, în cadrul cărora a fost prezentată o informaţie despre faptul că Octavian Oprea, preşedinte (la acea dată) al Autorităţii pentru Digitalizarea României, şi-ar fi angajat iubita, actualmente make-up artist, în instituţie pe funcţia de director de cabinet.

"Radiodifuzorul a încălcat art. 30 şi art. 64 alin. (1) lit. a) şi b). Dintre titlurile prezentate pe ecran: 'Scandal Sexy în Guvernul României', 'Iubita sexy a şefului a primit un post călduţ în Guvern'", precizează CNA.

Art. 64 alin. (1) din Codul audiovizualului stipulează că: "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

Art. 40 din acelaşi document prevede că: "în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere". În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. În cazul în care acuzaţiile amintite sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt".

Conform Art. 30 din Codul audiovizualului, "Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.