Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită în Yemen a anunţat luni o încetare a focului între guvernul yemenit şi separatiştii din Yemenul de Sud, care au declarat autonomia în regiune după mai multe victorii militare, informează AFP preluat de agerpres.
Cele două părţi vor participa la negocieri în Arabia Saudită pentru a discuta despre armistiţiu, a adăugat purtătorul de cuvânt al coaliţiei, Turki al-Maliki.
Menţinerea încetării focului ar fi favorabilă coaliţiei, care a intervenit încă din 2015 alături de guvernul yemenit în războiul împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran, rivalul regional al Arabiei Saudite.
Anunţul survine după ce sâmbătă separatiştii din Consiliul de tranziţie al sudului (STC) au preluat controlul asupra insulei yemenite strategice Socotra, situată în largul oraşului port Aden. STC şi guvernul yemenit sunt în principiu aliaţi în cadrul coaliţiei militare care luptă împotriva rebelilor houthi.
"Coaliţia salută răspunsul guvernului legitim al Yemenului şi al STC de solicitare a unei încetări totale a focului, de dezescaladare şi pentru o reuniune care va avea loc în regat", a declarat Maliki într-un comunicat de presă care nu oferă detalii.
Potrivit oficialului, procesul va promova aplicarea unui acord de partajare a puterii în sudul ţării, încheiat la Riad în noiembrie 2019 între cele două părţi, dar care a eşuat rapid. Acest război desfăşurat în cadrul unui alt război a complicat un conflict care, în jumătate de deceniu, a făcut zeci de mii de morţi şi a provocat, potrivit ONU, cea mai gravă criză umanitară din lume. Yemenul este cel mai sărac stat din Peninsula Arabică.
Yemenul de Sud a fost o ţară independentă până la unificare din 1990, iar sentimentul separatist continuă să fie puternic. Separatiştii din Aden au proclamat autonomia regiunii sudice pe 26 aprilie, după ce acordul de pace cu guvernul a eşuat.
Coaliţia condusă de Arabia Saudită anunţă o încetare a focului în Yemen între guvern şi separatiştii din sud
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.888
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
1.888

2.918
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
2.918

1.730
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.730

3.192
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.192

119
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
119

2.265
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.265

8.288
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.288

166
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
166

153
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
153

1.930
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.930

2.547
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.547

167
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
167

70
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
70















Comentează