Colecţia Biblioteca Polirom aduce un nou titlu semnat de unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ai lumii, Ian McEwan

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-11-2020

Actualizat: 04-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.the-tls.co.uk/articles/twenty-questions-ian-mcewan/

Gândacul, "un triumf al genului comic", aşa cum numea The Observer cartea lui Ian McEwan, în traducerea lui Dan Croitoru, a apărut în colecţia "Biblioteca Polirom", potrivit news.ro

Într-o bună dimineaţă, Jim Sams, „inteligent, dar în nici un caz profund”, se trezeşte metamorfozat în prim-ministrul Marii Britanii. Ştie că are o misiune de îndeplinit. Nimeni şi nimic nu va sta în calea hotărîrii lui de-a împlini voinţa poporului: nici opoziţia, nici disidenţii din propriul partid, nici măcar regulile democraţiei parlamentare. În această satiră kafkiană de un umor caustic, Ian McEwan zugrăveşte o imagine deopotrivă absurdă şi atît de percutantă a societăţii britanice din era Brexit.

"Un roman satiric al vremurilor noastre, cu observaţii fine şi extrem de amuzant. O lectură antrenantă, care pune în lumină realitatea britanică de astăzi", scrie Eastern Daily Press.

"Un microroman perfect construit, scris de un maestru al genului", este părerea The Big Issue.

Citește și: DOSAR 'Ăia 3.045.000 euro cad cu toții, nu rămâne așa în pom', îl asigura ofițerul Fleancu pe afaceristul Bogdan Savin, legat de expertiza din dosarul său penal

"Deşi nu poate spera să spulbere prin rîs teribila realitate a Brexit-ului, parabola comică a lui McEwan cel puţin aduce o alinare în faţa unei farse politice care a încetat de mult să mai fie o glumă", potrivit The Guardian.

Ian McEwan, unul dintre cei mai faimoşi scriitori britanici contemporani, este autorul romanelor "Coajă de nucă", "Legea copiilor", "Operaţiunea Sweet Tooth", "Solar", "Pe plaja Chesil", "Sîmbătă", "Ispăşire" (laureat al National Book Critics Circle Award şi W.H. Smith Literary Award), "Amsterdam" (distins cu Booker Prize), "Durabila iubire", "Inocentul", "Copilul furat" (pentru care a primit Whitbread Award), "Cîinii negri", "Mîngîieri străine" (ambele nominalizate la Booker Prize), "Grădina de ciment" şi "Maşinării ca mine". A scris şi volumele de povestiri "Prima dragoste, ultimele ritualuri" (câştigător al Somerset Maugham Award) şi "În aşternuturi". În anul 2011 i-a fost acordat Premiul Târgului de carte de la Ierusalim.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri