Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană îl amenință pe premierul Sloveniei, după ce acesta i-a ironizat pe eurodeputaţi ca fiind 'marionetele' lui Soros

trendsmap.com

Comisia Europeană i-a cerut vineri premierului sloven Janez Jansa să înceteze folosirea reţelelor de socializare pentru atacuri personale, cum a fost unul în care acesta a scris despre mai mulţi eurodeputaţi că sunt ''marionete'' ale lui George Soros, mesaj urmat de un schimb de replici pe Twitter între Janez Jansa şi omologul său olandez Mark Rutte, relatează agenţia EFE.

''Reţelele de socializare trebuie să fie un spaţiu de dezbatere constructivă şi respectuoasă, nu pentru atacuri personale'', a declarat un purtător de cuvânt comunitar.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, i-a cerut lui Jansa să ''înceteze provocările'' la adresa eurodeputaţilor, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a transmis că europarlamentarii ''trebuie să poată lucra fără nicio presiune'' şi a cerut ''respect reciproc între instituţii'' şi între liderii statelor membre.

Disputa a pornit de la un mesaj pe Twitter al premierului Janez Jansa, în care acesta îi eticheta pe actuali sau foşti eurodeputaţi ca fiind ''13 din cele 226 de marionete'' ale lui George Soros în Parlamentul European. Printre eurodeputaţii la care a făcut referire se numără olandeza Sophie in 't Veld, care săptămâna aceasta a făcut în Slovenia o vizită împreună cu alţi eurodeputaţi pentru a se informa despre situaţia statului de drept în această ţară, combaterea corupţiei sau libertatea presei, potrivit Agerpres.ro.

''Cine sunteţi voi ? De câte ori aţi vizitat un cancelar german, un premier olandez sau un preşedinte francez ? Apropo, în Olanda s-a întâmplat să fie ucis ultimul jurnalist în UE'', a mai scris Jansa în postarea în care i-a mai menţionat printre alte ''marionete'' ale miliardarului ungaro-american şi pe liberalul Hans van Baalen, decedat anul acesta, sau pe fostul preşedinte al Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz.

Premierul olandez Mark Rutte a reacţionat pe aceeaşi reţea de socializare calificând postarea omologului său sloven ca fiind de prost gust şi a anunţat că a transmis acest mesaj ambasadorului sloven la Haga. Jansa i-a replicat: ''Ei bine, Mark, nu-ţi pierde vremea cu ambasadorii şi libertatea presei în Slovenia... protejează-ţi jurnaliştii să nu fie ucişi pe străzi'', cu referire la asasinarea jurnalistului de investigaţie Peter R. de Vries vara aceasta la Amsterdam.

Vorbind vineri la o conferinţă de presă în capitala slovenă Ljubljana, Sophie in't Veld, care a condus acea delegaţie a Parlamentului European, a declarat că instituţiile slovene sunt funcţionale, dar există şi motive de îngrijorare, printre care a enumerat îngheţarea fondurilor pentru agenţia naţională de presă slovenă STA, întârzierii desemnării procurorilor sloveni delegaţi la noul parchet european EPPO şi tonul dezbaterii publice.

Un admirator al fostului preşedinte american Donald Trump şi aliat al premierului ungar Viktor Orban, Janez Jansa are şi el conflicte cu Bruxellesul în chestiunea statului de drept. Slovenia, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a primit însă acceptul Comisiei Europene pentru planul său de redresare şi rezilienţă (PNRR), ceea ce încă nu s-a întâmplat în cazul Ungariei şi Poloniei, prima în principal din cauza acuzaţiilor Bruxellesului că Budapesta îngrădeşte drepturile persoanelor LGBT, iar cea de-a doua în urma unei decizii a Tribunalului Constituţional de la Varşovia care contestă întâietatea dreptului european în faţa celui naţional.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.