Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Compania Enel a fost confirmată încă o dată în seria de indici FTSE4Good

enel

Enel a fost confirmat încă o dată în seria de indici FTSE4Good, care clasifică cele mai importante companii internaţionale în ceea ce priveşte practicile de mediu, sociale, de guvernanţă (ESG) şi transparenţă, în urma evaluării FTSE4Good din prima jumătate a anului 2022, informează compania într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

De asemenea, Enel şi-a reconfirmat prezenţa în revizuirea semestrială a indicelui Euronext Vigeo-Eiris (V.E) World 120.

De două ori pe an, indicele Euronext Vigeo Eiris (V.E.) World 120 listează cele mai sustenabile 120 de companii din rândul celor mai mari 1.500 de companii, în termeni de capitalizare bursieră, din America de Nord, Asia Pacific şi Europa. De asemenea, Enel şi-a menţinut prezenţa în indicii regionali Euronext V.E Eurozone 120 şi Europe 120, care includ cele mai sustenabile 120 de companii din rândul celor mai mari 500 de companii, în termeni de capital flotant, din Europa şi din Zona Euro, potrivit Agerpres.ro.

"Enel îşi continuă drumul sustenabil la viteză maximă, cu încă o recunoaştere a ecuaţiei de succes a Grupului, care leagă sustenabilitatea de crearea de valoare, prin includerea în două serii remarcabile de indici. Principiile ESG vor rămâne o prioritate în toate liniile noastre de afaceri şi vom continua să ne axăm pe soluţii şi tehnologii care generează valoare comună atât pentru comunităţile locale, cât şi pentru mediul mai larg. Privind în perspectivă, vom continua să ne concentrăm pe încurajarea progresului durabil, prin decarbonizare şi electrificarea consumului, valorificând în acelaşi timp digitalizarea accelerată a companiei noastre.", a afirmat Francesco Starace, CEO şi General Manager al Enel.

Potrivit comunicatului, atât FTSE4Good, cât şi V.E au recunoscut angajamentul Enel de a integra practicile ESG în strategia de business de-a lungul întregului său lanţ valoric. FTSE4Good a evidenţiat practicile şi transparenţa Enel într-o gamă largă de subiecte, inclusiv biodiversitate, sănătate şi siguranţă, drepturile omului, guvernanţa corporativă, managementul riscurilor şi transparenţa fiscală. În acelaşi timp, V.E a recunoscut performanţa excelentă a Enel în dezvoltarea strategiei sale de mediu, gestionarea capitalului uman şi promovarea unor practici solide de guvernanţă.

În comunicat se menţionează că poziţia de lider la nivel global a Enel în domeniul sustenabilităţii este recunoscută prin prezenţa sa în clasamente şi în alţi indici de sustenabilitate renumiţi, precum: indicii Dow Jones Sustainability World and Europe, indicii MSCI ESG Leaders, CDP Climate "A" List, indicele STOXX Global ESG Leaders, indicele MIB ESG, ratingul ISS "Prime", indicele Refinitiv TOP 100 pentru diversitate şi incluziune, indicele Bloomberg privind egalitatea de gen, clasamentul global Equileap Top 100 pentru egalitate de gen şi indicii ECPI.

Grupul atrage din ce în ce mai mult atenţia investitorilor responsabili social, a căror participaţie în companie este în continuă creştere, reprezentând acum aproximativ 14,6% din capitalul social al Enel, mai mult decât dublu faţă de nivelurile din 2014. Această creştere reflectă importanţa tot mai mare pe care piaţa financiară o acordă elementelor nefinanciare în crearea de valoare durabilă pe termen lung şi reiterează totodată poziţia de lider mondial în domeniul sustenabilităţii a Enel.

Lunga experienţă a Enel în ceea ce priveşte includerea în clasamentele de sustenabilitate din lume este susţinută de angajamentul său de a fi un lider în rezolvarea principalelor provocări energetice cu care se confruntă societatea, cum ar fi economia circulară. Contorul inteligent este un exemplu edificator al economiei circulare: produs din plastic 100% regenerat, este un produs al inovaţiei durabile care ghidează Grupul în indentificarea de soluţii din ce în ce mai ecologice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.