DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Concluzia serii după ședința Iohannis-PNL, de la Vila Lac: 'Efectiv cea mai sinceră discuție din ultimul an'

Iohannis Orban

Klaus Iohannis i-a chemat pe liderii PNL, la discuții, în această seară, la Vila Lac. Printre cei care i-au trecut pragul șefului statului au fost premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministri din Guvern, Violeta Alexandu (ministrul Muncii), și Florin Cîțu (ministrul Finanțelor), dar și alți lideri cu greutate din partid, cum ar fi Rareș Bodan, prim-vicepreședinte PNL.

Pe lângă discuțiile privitoare la programul de relaxare econimică pe fondul pandemiei, confirmate în această seară de ministrul de Finanțe,  se pare că șeful statului a reușit să înăbușe conflictele interne din PNL. Tensiunile interne din partid au pornit de la nemulțumirile unor liberali față de comunicarea deficitară a unor miniștri în plină criză COVID_19, care, potrivit spuselor liderilor PNL, în urma unei analize asupra Guvernării PNL, s-ar putea ajunge chiar și la o remaniere. Remaniere care a fost vehement negată de premierul Ludovic Orban.

„Excepțională discuția de la Lac1 de astăzi de la 17.00 la 20.30 in prezenta Președintelui Klaus Iohannis și a Premierului Ludovic Orban. Efectiv cea mai buna si sinceră discuție din ultimul an. La 1 an de la câștigarea Alegerilor Europarlamentare ne pregătim de câștigarea Alegerilor Locale și Generale. #unitate #castigam #impreuna”, spune Rareș Bogdan, după ședința de la Vila Lac, deși este unul dintre cei mai vocali lideri împotriva Guvernului.

Cât privește viitoarele alegeri, discuțiile Iohannnis-PNL au rămas pe aceeași direcție anunțată de premierul Orban: alegerile locale să aibă loc în septembrie, iar alegerile parlamentare în decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.