DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Condiţii speciale pentru pelerinajul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Inquam Photos / Octav Ganea
dimitrie cel nou

Pelerinajul de Sf Dimitrie cel Nou continuă, sâmbătă, în Bucureşti, moaştele sfinţilor fiind aşezate în Baldachinul Stinţilor. Organizatorii au anunţat condiţii speciale de derulare a manifestărilor, astfel încât să fie evitată aglomeraţia.

Moaştele Sf. Dimitrie cel Nou, ale Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ, ocrotitorul românilor de pretutindeni, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi cele ale Sf. Nectarie au fost aşezate, sâmbătă, pentru închinarea credincioşilor în Baldachinul Sfinţilor situat în apropierea Catedralei Patriarhale, anunţă basilica.ro.

Citește și: ULTIMA ORĂ Patriarhul Daniel dă mesajul așteptat de o mare parte a societății: 'Să respectăm cu strictețe sfatul medicilor şi măsurile sanitare'

Moaştele au fost scoase spre închinare încă de joi, în pridvorul lăcaşului de cult.

Acesta este cel de-al doilea an în care Sărbătoarea Sfântului Dimitrie se desfăşoară în condiţii de maximă rigoare, impuse de restricţiile sanitare cauzate de Covid-19. Ceremoniile au fost programate pe durata a şapte zile, pentru a evita aglomeraţia.

Moaştele vor rămâne afară pentru credincioşi până joi, 28 octombrie.

Citește și: EXCLUSIV Scrisori trimise de Patriarhul Daniel către membrii Sfântului Sinod - DOCUMENT

Condiţii speciale de pelerinaj:

- accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;

- pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;

- pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare;

- se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;

- voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);

- de asemenea, voluntarii vor oferi pelerinilor pachete alimentare (aprox. 20.000) în condiţii de maximă igienă: sandwich, biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate. Toate produsele distribuite vor fi însoţite de certificat de conformitate;

- după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;

- pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber. Ţinându-se cont de suprafaţa disponibilă aici, vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;

- din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent;

Programul slujbelor:

Sâmbătă (23 octombrie) şi luni (25 octombrie) 2021, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioşi;

Marţi, 26 octombrie 2021, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Miercuri, 27 octombrie 2021, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.