Connor McGregor a fost REȚINUT de poliție: reacție violentă împotriva unui fan

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-03-2019

Actualizat: 12-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: ComicBook.com

Luptătorul MMA Connor McGregor a fost reţinut, luni, la Miami, pentru că a distrus şi furat telefonul mobil al unui fan care-l fotografia, informează BBC, relatează News.ro.

Citește și:  Simona Halep joacă marți după ora 21:30 cu Marketa Vondrousova, în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells

McGregor este acuzat de jaf cu utilizarea forţei şi de delict criminal cu pagube produse, potrivit poliţiei americane. Incidentul a avut loc când sportivul de 30 de ani ieşea din Hotelul Fontainebleau din Miami Beach, în jurul orei locale 05.20. "Victima încerca să-i facă o poză acuzatului cu telefonul său. Acuzatul i-a dat peste telefon, care i-a căzut din mână. Apoi acuzatul a călcat în picioare telefonul victimei de mai multe ori, distrugându-l. Acuzatul a luat telefonul şi a plecat cu el. Acuzatul a fost localizat şi arestat", se arată în raportul poliţiei, care precizează că telefonul valora o mie de dolari.

Ulterior, irlandezul a fost pus în libertate, luni, în jurul orei 22.00. McGregor se află în Florida pentru a se pregăti în vederea revenirii în UFC.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri