Consiliul Europei se implică în criza din Turcia: Ce i s-a transmis lui Recep Erdogan

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 17-04-2017

Actualizat: 17-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: BILD

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a atras atenţia liderilor turci asupra paşilor care vor fi făcuţi după referendumul constituţional de duminică, încheiat cu un rezultat strâns în favoarea extinderii prerogativelor prezidenţiale, transmite DPA. "Asigurarea independenţei puterii judiciare este de maximă importanţă în conformitate cu principiul statului de drept consfinţit în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", a subliniat Jagland într-un comunicat, conform Agerpres.

Citeşte şi: Primele imagini din Beciul Sârbesc: Cu cine împarte celula Sebastian Ghiţă / VIDEO

Dintre cele 47 de state membre ale Consiliului, printre care se numără şi Turcia, 28 fac parte şi din Uniunea Europeană. Comisia Europeană a emis un avertisment în care menţionează victoria cu un avantaj mic a taberei "da" la referendum şi face apel la autorităţile de la Ankara să ţină cont de recomandările Consiliului Europei. Unul din primii paşi anunţaţi duminică, după victorie, de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost redeschiderea dialogului despre reintroducerea pedepsei cu moartea, abolită în Turcia în 2004 şi incompatibilă cu legislaţia europeană.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri