Contestația PNL la candidatura lui Mihai Georgescu, primarul penal, a fost admisă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 22-04-2024

Actualizat: 22-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Contestația PNL la candidatura lui Mihai Georgescu, primarul penal, a fost admisă, anunță liberalii, care amintesc că acesta are un dosar penal pe rol pentru folosirea abuzivă a funcției de primar al Călineștiului în scopuri sexuale și a fost condamnat în 2010 pentru contrabandă.

„Contestația PNL la candidatura lui Mihai Georgescu, primarul penal, a fost admisă. Este o victorie pentru pentru călineșteni. Ni s-a dat dreptate. Mihai Georgescu nu ar trebui să poată candida pentru un nou mandat de primar al Călineștiului. Personajul susținut de PSD și Ion Mînzînă, reamintim, are un dosar penal pe rol pentru folosirea abuzivă a funcției de primar al Călineștiului în scopuri sexuale. De asemenea, a fost condamnat în 2010 pentru contrabandă. În aceste condiții, PNL a spus clar și răspicat: candidatura lui Mihai Georgescu este o sfidare a călineștenilor și a argeșenilor. Sperăm că decizia să rămână definitivă”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a PNL Călinești Argeș.

PSD îl susține la primăria Călinești pe Mihai Georgescu, un candidat care se află în registrul agresorilor sexuali, împotriva căruia s-a pus în mișcare acțiunea penală, transmitea joi PNL Argeș. Potrivit liberalilor, Georgescu este și condamnat pentru evaziune și falsificare de băuturilor alcoolice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri