Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Continuă scandalul în Polonia: Ce a decis Comisia de la Veneţia

Polonia

Reforma Tribunalului Constituţional polonez ar putea ameninţa statul de drept, respectarea drepturilor omului şi democraţia în Polonia, se arată în raportul pe această temă adoptat vineri de Comisia de la Veneţia, opinie dezaprobată de guvernul conservator eurosceptic de la Varşovia, consemnează agenţiile Reuters şi AFP.

Respectiva reformă, adoptată de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) după câştigarea alegerilor legislative din octombrie, prevede în principal mărirea numărului judecătorilor Tribunalului Constituţional şi schimbă o serie de reguli în funcţionarea acestei instanţe, cum ar fi instituirea unui cvorum de 13 din 15 judecători pentru adoptarea unor hotărâri sau tratarea dosarelor în ordinea înregistrării lor. Prin urmare, opoziţia susţine că, în asemenea condiţii, pentru Tribunalul Constituţional va fi foarte greu să conteste prevederile legislative asupra cărora va fi chemat să se pronunţe. Dar Tribunalul Constituţional s-a pronunţat miercuri el însuşi asupra acestei reforme, pe care o consideră neconstituţională. În replică, premierul Beata Szydlo a anunţat că de acum înainte nu va mai publica deciziile acestei instanţe în Monitorul Oficial, de unde rezultă o paralizie de facto a tribunalului.

În raportul adoptat vineri de Comisia de la Veneţia, dar al cărui proiect s-a scurs în presă încă din luna februarie, după ce se estimează că respectiva reformă este de natură să ameninţe democraţia, statul de drept şi respectarea dreptului omului, acest organism consultativ al Consiliului Europei invită parlamentul polonez 'să găsească o soluţie pe baza statului de drept, respectând verdictul Tribunalului Constituţional', emis miercuri, sugestie deja respinsă de executivul polonez. Acesta din urmă a criticat conţinutul raportului, pe care-l consideră părtinitor, şi insistă că disputele pe marginea situaţiei Tribunalului Constituţional sunt o problemă politică internă a Poloniei rezultată în urma alternanţei la guvernare. Disputele au început de fapt anul trecut, când fostul guvern, condus de liberalii din Platforma Civică (PO), a adoptat un amendament pentru numirea a cinci noi judecători în cadrul Tribunalului Constituţional, deşi mandatele celor pe care aceştia urmau să îi înlocuiască nu expiraseră, liberalii dorind astfel să-şi asigure cel puţin controlul asupra acestei instanţe în perspectiva pierderii alegerilor legislative. Dar preşedintele Andrej Duda, provenit şi el din rândurile formaţiunii conservatoare eurosceptice PiS, a refuzat atunci să promulge legea, iar odată ce au preluat conducerea executivului conservatorii au revizuit şi ei actul normativ pentru a aduce în Tribunalul Constituţional alţi judecători în locul celor pe care au încercat liberalii să-i impună.

Reacţionând vineri după prezentarea raportului Comisiei de la Veneţia, ministrul adjunct polonez de externe responsabil cu afacerile europene, Konrad Szymanski, a apreciat că acest organism 'ar fi putut juca un rol pentru a facilita soluţionarea crizei constituţionale', dar 'nu a profitat de această ocazie, întrucât nu a făcut altceva decât să repete argumentele prezente de mult timp în dezbaterea poloneză'. În plus, o parte a documentului nu face decât 'să copieze poziţia unei părţi', a adăugat oficialul polonez, făcând aluzie la opiniile exprimate de opoziţie, despre care crede că astfel va fi şi mai convinsă că această problemă poate fi soluţionată prin 'ingerinţa organizaţiilor internaţionale şi europene'. Totuşi, oficialul citat a subliniat că Polonia ia în serios recomandările Comisiei de la Veneţia în domeniul legislativ şi că aceste recomandări vor fi avute în vedere de parlamentul de la Varşovia. Legea privind reforma Tribunalului Constituţional şi încă una ce priveşte mass-media publică au intrat şi în atenţia Comisiei Europene, care a declanşat o procedură preliminară privind statul de drept, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.