Premium
În privinţa teroriştilor, cred că politica cea mai corectă e a americanilor. Nu se negociază cu ei. Fiindcă orice compromis, care este luat ca semn de slăbiciune de aceştia, atrage după sine altul, apoi altul. Şi tot aşa, pînă la limitarea libertăţilor individuale, a dreptului neîngrădit la cuvînt, atribute esenţiale ale democraţiei.
„Je suis Charlie? Regîndirea liberăţii în Europa multiculturală”, antologia de texte despre cazul asasinării ziariştilor de la săptămînalul satiric francez Charlie Hebdo, coordonată de Sorin Bocancea şi apărută la editura Adenium, prima editată în lume despre întîmplarea tragică din 7 ianuarie 2015, dă un prilej de-a discuta, dincolo de terorismul musulman, despre libertate, despre ce preţ suntem dispuşi să plătim ca s-o păstrăm.
Din start, ţin să subliniez că Je suis Charlie, ca ziarist fac alergie cînd se exercită presiuni împotriva politicii editoriale a unei publicaţii, sunt şi pentru libertatea de-a „fluiera în biserică”, puternic sau mai anemic, după priceperea fiecăruia, pentru lupta împotriva ignoranţei şi prostiei, pentru dreptul de-a rîde. Că rezonez sau nu cu articolul unui coleg ori apreciez sau nu o caricatură, e ceva ce mă priveşte, dar n-am cum să găsesc justificări pentru asasinarea unor ziarişti pentru felul cum au înţeles să-şi practice meseria. Am tot dispreţul pentru cei care, în zilele asasinatelor de la Paris, vorbeau despre crime, însă scoteau şi gazetarii vinovaţi, că, vezi Doamne!, au rănit sensibilităţile unora care, încărcați de ură, se şterg cu mîna goală la cur undeva printre dune. Salman Rushdie a notat pe contul său de Twitter: „Religia este o formă medievală de non-raţiune; satira trebuie să se aplice tuturor religiilor”.
„Ce face Occidentul unic este istoria sa specială în ce priveşte libertatea de gîndire, cu toate continuităţile sau discontinuităţile, din Grecia şi Roma antică pînă la noi. Motivul pentru care lumea occidentală s-a dezvoltat ajungînd la dominaţie planetară, iar islamul a stagnat a fost emanciparea completă a gîndirii occidentale de sub tutela religioasă, eliberarea sa de orice dogmă. Asta a făcut Occidentul Occident”, spune corect în volum Alina Mungiu-Pippidi, iar Vitalie Ciobanu conchide că „a ceda în faţa terorii şi a barbariei religioase înseamnă a-ţi lua adio de la valorile occidentale, înseamnă a-i trăda pe cei care şi-au sacrificat viaţa, susţinînd tradiţiablasfemiei intelectuale”. Aş adăuga, cu referire la ţara noastră, că acceptînd cenzura, după perioada traumatizantă a comunismului, ba găsindu-i şi justificări, e o pîngărire a memoriei celor care au murit în Revoluţia din decembrie 1989.
„Je suis Charlie? Regîndirea liberăţii în Europa multiculturală” (aici http://www.adenium.ro/headline/231-je-suis-charlie.html), reuneşte articolele a 37 de autori, români şi străini, de amplitudini valorice diferite, ziarişti, politologi, specialişti în drept şi în religii, care analizează interesant și profesionist asasinatele de la Paris din mai toate unghiurile posibile. Thierry de Montbrial, preşedintele Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, precizează în prefaţă: „Vor urma schimbări foarte importante pe plan internaţional, iar ipocrizia va fi acolo unde se va nega însăşi existenţa problemei. Islamul politic este o realitate şi este o greşeală să-l minimalizezi. Nu trebuie să facem nici greşeala generalizării (evident, nu toţi musulmanii sunt prinşi în această ecuaţie), dar nici să-l ignorăm. Este o problemă care trebuie numită, acceptată, cuantificată.”
