Contradicțiile lui Emmanuel Macron

Emmanuel Macron a fost ales președinte cu un mandat care prevedea o mai adâncă integrare europeană și, simultan, protecția muncitorului francez. Pe termen lung acest lucru este perfect posibil. Pe termen scurt, însă, aceste două fețe ale mandatului pot apărea ca fiind contradictorii. Această contradicție s-a putut vedea și în timpul vizitei din România.

Emmanuel Macron a primit în primul tur puțin peste 20% din voturile francezilor, iar victoria sa zdrobitoare în turul doi a fost obținută cu voturi „împrumutate” de la adversarii politici. Destul de rapid după alegeri, el a început să piardă din suportul alegătorilor.

Sursă: The Economist

Motivele pentru care se consideră că a avut loc această cădere includ opțiunea de a rezolva problemele de deficit ale Franței tăind din cheltuieli mai degrabă decât taxând pe cei bogați, ceea ce nu este tocmai modul francez de a face lucrurile. Apoi, a intrat în conflict cu șeful statului major al armatelor franceze, generalul Pierre de Villiers, care a și demisionat. În sfârșit, se pare că este relativ reticent în relațiile cu presa, ceea ce i-a dăunat ca imagine.

Toate aceste teme sunt atinse în vizita lui Macron în Austria, România și Bulgaria, care include discuții și cu premierii din Cehia și Slovacia.

Președintele francez vrea să impună restricții muncitorilor români estici care lucrează în străinătate pe salarii sub minimul din economia gazdă dar peste minimul din economia de origine. Dacă ar reuși asta s-ar putea lăuda acasă că protejează muncitorul francez. Deja, Franța, Cehia și Slovacia au declarat că s-au înregistrat progrese în acest sens, fără să spună în ce ar consta acestea. (Polonia, care este cel mai vocal oponent, nu a fost consultată în aceste discuții.)

Apoi, Macron a reiterat în România importanța apărării comune.

În sfârșit, vizita în centrul și estul Europei poate fi văzută și ca o ofensivă a farmecului, care poate da bine în fața presei de acasă.

Problemele lui Macron în România, însă,...

... sunt două. Prima este că vine cu mâna goală. În linie cu mesajul pozitiv din campania electorală franceză, el încearcă să ne convingă că și muncitorii români și cei francezi vor avea de câștigat de pe urma măsurii. Această abordare poate convinge stânga intelectuală româneasca și cam atât.

Dar chiar dacă ar convinge, măcar de fațadă, Macron trebuia să ofere ceva la schimb. Ori, nu numai că nu oferă nimic dar sprijinul Franței pentru aderarea la Schengen, sprijin care este vechi și necondiționat, brusc începe să pară mai complicat și legat de proiectele de reformă ale oaspetelui.

„Aveți tot dreptul să cereți intrarea în Spațiul Schengen, (...) dar trebuie să fiu onest: Europa Spațiului Schengen nu funcționează bine, iar obiectivul meu este ca în următoarele luni să venim cu niște reforme și să vă asociem la aceste discuții. Din acest punct de vedere vă arăt toată deschiderea pentru a recunoaște eforturile pe care le-ați făcut”, a declarat acesta la conferința de presă comună.

A două problemă este că, teoretic, Franța are nevoie de Europa ex-comunistă pentru noul rol de lider european pe care și-l propune. Deci situația ideală ar fi ca noi să agreăm schimbarea directivei privind muncitorii, să nu primim nimic la schimb și să fim și fericiți cu asta.

Grea treabă, chiar și pentru eroicul Macron.

În final, reacția lui Klaus Iohannis a fost prudentă. În cuvinte mai diplomatice, el a spus că urmărește problema cu atenție și să nu pierdem din vedere sinergia faptelor. Dealtfel, România nu are motiv să se pună agresiv de-a curmezișul lui Macron. Polonia, care este mai afectată și mai eurosceptică, poate face asta în locul nostru. Iar noi, după un model ce pare să se repete, vom fi esticii rezonabili.