DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Contre DURE în NATO! SUA și Turcia, în conflict: Mike Pompeo a dat tonul acuzațiilor împotriva Ankarei

NATO

Turcia a fost supusă focului criticilor în timpul reuniunii virtuale a miniştrilor de externe din statele NATO şi, abandonată de SUA, trebuie să se pregătească să suporte un val de sancţiuni americane şi europene, au declarat miercuri pentru AFP mai mulţi participanţi. Surpriza a venit din partea secretarului de stat american Mike Pompeo, care a denunţat "încălcările" regulilor Alianţei şi "politica faptului împlinit" practicată de Ankara în mai multe crize regionale, informează Agerpres.

La ultima sa reuniune NATO, Pompeo a cerut Turciei "să revină la un comportament de aliat", a relatat un participant. "Intervenţia sa a fost foarte scurtă, dar foarte clară", a precizat un altul.

Secretarul de stat american a denunţat "cadoul" făcut de Ankara Rusiei prin cumpărarea sistemului de apărare antirachetă mobil S400 care "nu este interoperabil cu sistemele NATO". El a deplâns, de asemenea, "luarea drept ostatice" a planurilor de apărare şi a parteneriatelor dorite de NATO, o atitudine care "slăbeşte coeziunea Alianţei".

Acţiunile turce au fost denunţate în cadrul unui summit de la Londra din 2019 de către şeful statului francez Emmanuel Macron, însă preşedintele Donald Trump l-a protejat şi l-a apărat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Secretarul de stat american a declarat că acţiunile Turciei sunt "foarte agresive" cu prilejul întâlnirii sale cu preşedintele francez de la 16 noiembrie, de la Paris.

Însă un comunicat privind intervenţia sa dat publicităţii miercuri de serviciile sale nu a făcut nicio menţiune privind criticile sale la adresa Ankarei. Contactat de AFP, un purtător de cuvânt american a refuzat să dezmintă sau să confirme declaraţiile din timpul reuniunii cu uşile închise.

Ministrul turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu, în mod vizibil "nu se afla în largul lui", a mărturisit unul dintre participanţi.

Severitatea intervenţiei lui Mike Pompeo din cadrul videoconferinţei i-a "dezinhibat" şi pe ceilalţi participanţi şi pentru prima dată Ankarei i s-au adus acuzaţii în toată regula, notează France Presse.

"Turcia este în sfârşit percepută ca o problemă pentru Alianţă, ceea ce până în prezent se nega, şi va trebui să fie rezolvată", a comentat un responsabil al Alianţei.

Şeful diplomaţiei din Luxemburg, Jean Asselborn, şi-a exprimat "regretul că un stat aliat, ca Turcia, a fost direct implicată în conflictul din Nagorno-Karabah, facilitând implicarea mercenarilor din Siria".

"Am insistat asupra poziţiilor noastre privind Nagorno-Karabah, Mediterana de Est, Libia şi intervenţia ilegală împotriva navei noastre", a postat ministrul turc pe contul său de Twitter.

O fregată a marinei germane angajate în misiunea europeană Irini a oprit pe 20 noiembrie o navă turcă suspectată că încălca embargoul asupra armelor în Libia decretat de ONU.

Mai multe delegaţii au apreciat că a venit momentul ca acţiunile Turciei să fie sancţionate.

SUA au aprobat măsuri economice împotriva Ankarei după achiziţionarea sistemului de apărare rus. Blocate de Donald Trump, ele ar urma să intre în vigoare automat odată cu venirea administraţiei preşedintelui Joe Biden.

Canada a suspendat exporturile de componente electronice utilizate de drona de luptă turcă TB2, utilizată pentru susţinerea forţelor din Azerbaidjan în timpul conflictului din Nagorno-Karabah.

Europenii trebuie să decidă în cadrul summitului de la 10 decembrie dacă se impun noi măsuri pentru a taxa comportamentul Ankarei în Mediterana de Est şi încălcările embargoului ONU privind livrările de arme în Libia.

Comisia Europeană a pregătit un set de opţiuni incluzând în special sancţiuni economice sectoriale, gata să fie utilizat.

Este necesară însă unanimitatea pentru adoptarea de sancţiuni şi Germania le-a blocat până acum, în speranţa că poate ajunge la un acord pentru "dezvoltarea unei relaţii cu adevărat constructive cu Turcia".

"Vor exista decizii în cadrul summitului, dar amploarea lor nu a fost încă decisă", au dat asigurări AFP mai mulţi responsabili europeni. "Va trebui să vedem ce poziţii vor adopta Germania şi Polonia", a explicat un ministru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.