DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Creaţiile a patru cineaşti spanioli, online, în luna aprilie

online

Creaţiile a patru cineaşti spanioli vor fi disponibile gratuit online, în luna aprilie, sub numele „Faţă în faţă: scurtmetraj/ lungmetraj”, potrivit news.ro.

Institutul Cervantes oferă publicului ocazia să cunoască creaţiile a patru cineaşti spanioli excepţionali, selecţionaţi din rândul participanţilor la Alcine, festivalul de film din Alcalá de Henares, unul dintre festivalurile de prestigiu din Spania, care în 2020 a sărbătorit cea de-a 50-a ediţie.

Este vorba despre patru perspective diferite, ce reflectă diversitatea, vitalitatea, prezentul solid şi viitorul promiţător al cinematografiei spaniole.

Seria de filme „Faţă în faţă: scurtmetraj/ lungmetraj / Del corto al largo (y viceversa)” va putea fi urmărită online, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, începând cu 6 aprilie, de la ora 21:00.

Citește și: BREAKING! OMERTA polițiștilor acuzați de TORTURĂ a fost SPARTĂ de colegii lor jandarmi - Liderul Viorel Șeicaru a fost TURNAT de un COLEG de FAPTE la judecător

Pentru a marca cei 50 de ani ai festivalului, acest ciclu de filme propune un dialog între două creaţii (un scurtmetraj şi un lungmetraj) ale fiecăruia dintre cineaştii aleşi.

Seria reuneşte filmele realizate de regizorii Juanjo Giménez: „Rodilla” (2009) şi „Nos hacemos falta” (2001), Álex Montoya: „Lucas” (2012) şi „Asamblea” (2019), Belén Macías: „Mala espina” (2001) şi „Marsella” (2013) şi de producătoarea María del Puy Alvarado, cu filme regizate de Álvaro Giménez Sarmiento: „Pulse” (2013) şi „Antonio Muñoz Molina, el oficio del escritor” (2014). Sunt patru artişti care au participat de-a lungul carierei lor la festival – recunoscut pentru programul care include atât scurtmetraje, cât şi lungmetraje.

Prima săptămână îi este dedicată lui Álex Montoya (Valencia, 1973), regizor, scenarist şi producător. Absolvent de Arhitectură, a fost autodidact în domeniul filmului, unde s-a remarcat în special ca regizor de scurtmetraje, printre cele mai cunoscute fiind „Lucas”, care a fost nominalizat la premiile Goya, şi „Cómo conocí a tu padre”, recompensat cu o menţiune specială la Festivalul Sundance în 2010.

În cadrul evenimentului „Faţă în faţă: scurtmetraj/lungmetraj”, este prezent cu scurtmetrajul „Lucas” (2012, 28 min., nerecomandat sub 12 ani), pe 6 aprilie, şi cu lungmetrajul „Asamblea” (2019, 75 min., nerecomandat sub 7 ani), pe 9 aprilie.

„Lucas”, cu o distribuţie formată din Javier Butler (premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Scurtmetraje din Alcalá de Henares, 2012), Luis Callejo, Eva Llorach, Ramón Orozco, Violeta Pérez, María Gutiérrez, Herbert Holzinger şi Pablo Verdú, atrage atenţia asupra unei realităţi îngrijorătoare: catfishing-ul, crearea de identităţi false pe internet, victimele cele mai vulnerabile fiind adolescenţii. Filmul a fost nominalizat la premiile Goya pentru scurtmetraj şi a obţinut o serie de alte nominalizări şi premii prestigioase la Festivalul de Film din Málaga, Festivalul de Scurtmetraje din Alcalá de Henares, la Festivalul Internaţional de Film de la Valencia „Cinema Jove”, la Festivalul de Scurtmetraje şi Animaţie Mecal Barcelona, la Semana de Cine de Medina del Campo.

„Asamblea”, bazat pe piesa de teatru „La Gent” (2012), scrisă de Juli Disla şi Jaume Pérez, este debutul în lungmetraj al lui Alex Montoya şi îi are în distribuţie pe Jordi Aguilar, Marta Belenguer, Sergio Caballero, Greta Fernández, Nacho Fresneda, Francesc Garrido, María Juan, Lorena López, Juan Mandli, Cristina Plazas, Pablo Sánchez, Jorge Silvestre şi Abdelatif Hwidar. Filmul reprezintă o abordare parodică a reuniunilor politice, punând accentul pe mecanismele ce influenţează implicarea cetăţenească. Întrucât deja izbucnise pandemia Covid-19, premiera oficială a avut loc pe Filmin, devenind cel mai vizionat film de pe platformă, însumând 23.000 de vizualizări după prima săptămână. A fost prezentat în secţiunea „Zonacine” a Festivalului de Film de la Málaga, primit premiul publicului la Festivalul Rizoma şi Tesela de Oro pentru cel mai bun film şi Tesela de Plata pentru cel mai bun actor (Francesc Garrido) la Festivalul de la Alicante. A fost, de asemenea, selecţionat în Festivalul Pelikula, în 2020, organizat de Institutul Cervantes din Manila.

PROGRAM
▶ 6 aprilie: Lucas, r. Álex Montoya
▶ 9 aprilie: Asamblea, r. Álex Montoya
▶ 13 aprilie: Mala espina, r. Belén Macías
▶ 16 aprilie: Marsella, r. Belén Macías
▶ 20 aprilie: Rodilla, r. Juanjo Giménez
▶ 23 aprilie: Nos hacemos falta, r. Juanjo Giménez
▶ 27 aprilie: Pulse, r. Álvaro Giménez Sarmiento

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.