Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CROCEU despre Catedrala Sfânta Sofia: Efortul de a șterge originile ei creștine este deplorabil și periculos

Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) și-a exprimat regretul profund cu privire la încălcarea fără precedent de către Turcia a regulilor UNESCO prin schimbarea statutului de monument al patrimoniului cultural mondial pentru Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul) și transformarea ei în moschee, potrivit Agerpres.

Membrii CROCEU au afirmat că acțiunea atentează la memoria istorică și pluralismul religios și au amintit că Parlamentul European a cerut anul trecut guvernului turc să-și respecte obligațiile de a proteja moștenirea culturală.

„Sfânta Sofia a avut un rol decisiv în conturarea tradiției liturgice creștine. A fost catedrală timp de aproape un mileniu, între anii 537 și 1453. Sfânta Sofia este o capodoperă a geniului arhitectonic, cunoscută în întreaga lume ca unul din cele mai importante monumente ale civilizației creștine. De-a lungul timpului și până în prezent, a fost o sursă de imensă inspirație pentru întreaga lume, fiind un adevărat miracol spiritual, artistic și arhitectonic”, se arată în comunicat.

Citește și: Vestea mult așteptată! Când ar putea fi gata primul vaccin împotriva COVID-19

Aceasta a condus la decizia UNESCO de a o include, în 1985, pe lista patrimoniului cultural internațional, recunoscând-o drept capodoperă a arhitecturii care a suferit distrugeri atât din partea oamenilor, cât și a elementelor naturale.

„Într-o epocă a democrației, a demnității umane și a domniei legii, efortul de a șterge originile creștine ale Catedralei Sfânta Sofia și de a transforma atât de brutal acest monument, care aparține întregii umanități, este de neînțeles, deplorabil și periculos”, scriu membrii CROCEU.

„În plus, suntem siguri că aceasta va avea un impact semnificativ asupra dialogului inter-religios, deoarece clădirea conține puternice simboluri creștine vizibile și invizibile”.

„Caracterul normativ al valorilor pe care le reprezintă Uniunea Europeană cere un răspuns ferm și solidar. Instituțiile UE, mai ales Comisia Europeană, în calitate de protectori ai acestor valori europene și universale și ca voci ale cetățenilor Europei, pot avea un rol unic în apărarea moștenirii culturale universale, a memoriei istorice și a pluralismului religios”, scrie în comunicat.

„În astfel de momente, rolul important al Atașatului Special pentru promovarea libertății religioase în afara UE devine și mai evident”, adaugă membrii CROCEU. Ei fac apel la toți cei cu intenții bune să reacționeze la decizia autorităților turce.

CROCEU, înființat în 2010, are sediul la Bruxelles și este format din reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, ai Patriarhiei Moscovei, ai Patriarhiei Române, ai Patriarhiei Bulgare, ai Bisericii Ciprului și ai Bisericii Greciei.

Principalul scop al comitetului este să fie o voce comună a Bisericii Ortodoxe cu privire la chestiunile legate de Uniunea Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.