CTP aruncă în aer prezidențialele din România: Geoană s-a dus de-a berbeleacul în sondaje

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 11-11-2024

Actualizat: 11-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu analizează sondajele pentru alegerile prezidențiale. Acesta spune că Mircea Geoană, candidat independent, s-a prăbușit, iar PSD și PNL mimează un soi de război în care se acuză de alianțe cu AUR. Un sondaj CURS arată că lupta pentru turul II se dă între Nicolae Ciucă și George Simion, în timp ce Mircea Geoană pare să se fi prăbușit în sondaje.

CTP spune că Simion are prima șansă în turul 2

"Nu altfel se petrec lucrurile în România. De luni de zile, zisele partide democratice PSD-PNL-USR se acuză reciproc, cu dovezi sau fără, în termeni din ce în ce mai umflați și ultimativi că sunt partidele apocalipsei, care au distrus și vor continua să distrugă țara. PSD și PNL urlă unii la alții că pactizează cu AUR; că ceilalți sunt cei care au vrut să-i dea conacul de 7 milioane de euro din Aviatorilor lui Iohannis, când, de fapt, măgăria au făcut-o împreună. USR îi cere gen. Ciucă să se predea lui Lasconi – și invers. Cât despre M. Geoană, s-a dus de-a berbeleacul în sondaje pentru că nu s-a văzut pe el nici urmă de NATO, a rămas același prostănac al interlopilor de acum 15 ani

Astfel, AUR și Șoșoacă amenință să intre în Parlament în număr comparabil cu cel al PRM în 2000 iar G. Simion are în clipa de față prima șansă pentru turul 2".

Iată cele mai noi date din sondajul CURS

Un sondaj realizat de CURS relevă date interesante pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Prezidențiabilul PSD, Marcel Ciolacu, este mare favorit să acceadă în turul II, dar pentru locul secund este o bătălie extrem de strânsă între Nicolae Ciucă și George Simion.

Conform sondajului CURS, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, Marcel Ciolacu ar obține 28% și ar câștiga detașat primul tur.

Pentru locul secund este o bătălie extrem de dură, Nicolae Ciucă și George Simion fiind la egalitate cu 17%.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri