Mâine la această oră vom cunoaște rezultatul Moțiunii de cenzură inițiate de PSD. Ar fi nevoie de un număr de 233 de parlamentari ca moțiunea să treacă. Cu 24 de ore înainte votului se discută intens despre cumpărări de parlamentari, de amenințări cu dosare la adresa unora dintre ei, cu promisiuni de locuri pe listele pentru viitorul Parlament și chiar de internări forțate ale unor senatori și deputați ai Opoziției de către DSP-urile controlate de PNL pe motiv de COVID-19.
În acest moment PSD și aliații se bazează pe 232 de voturi și speră să aducă încă cel puțin 10-12 din zona celor Neafiliați și Grupul Minorităților Naționale. Calculul pe hârtie poate fi relaxant, numai că în realitate lucrurile sunt mai dure - TOATE CALCULELE AICI.
Surse din real-politicul de la București susțin că PNL a reușit fisuri serioase în baricada Opoziției. După ce zilele trecute au reușit transferul a 3 parlamentari de la PSD, acum liberalii se laudă că ar mai fi reușit să convingă cel puțin 2 parlamentari PSD, 2 de la ALDE, 2 de la PPUSL și un număr neprecizat de parlamentari Pro România.
De partea cealaltă.. social-democrații susțin că avem a face cu o operațiune concertată de racolare a parlamentarilor în care se folosesc cele mai dure metode. Se vorbește de sume de cel puțin 50 de mii de euro/parlamentar, de promisiuni cu prezența pe listele pentru viitorul parlament, cu funcții pentru el sau/și familia lui sau chiar internări forțate dictate prin DSP-uri ca fiind probleme cu COVID-19 (ar fi vorba de deputatul de Arad, Adrian Todor, care a fost deja carantinat, dar care a declarat pentru STIRIPESURSE.RO că îl cunoștea pe cel care a fost diagnosticat cy COVID-19).