Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum încearcă Rusia să torpileze drumul R. Moldova și al Ucrainei spre UE

http://nrcu.gov.ua/
Transnistria Ucraina Moldova

Pe lângă simbolism și solidaritate cu Ucraina, ce mai demonstrează vizita președintei Maia Sandu la Kiev, la 10 ani de la Euromaidan? Ce a vrut să spună, în Ucraina, șeful Consiliului European, Charles Michel, prin „dificultăți politice”? Și ce înseamnă „dreptul de veto al lui Putin” în R. Moldova?

Aceasta este una dintre temele podcastului „Dincolo de știri”, pusă în context pentru o mai bună înțelegere de către analiștii Nicolae Negru și Igor Boțan.

La 10 ani de la protestul îndelungat Euromaidan din Ucraina, care se opune acum invaziei pe scară largă a Rusiei, președinta moldoveană Maia Sandu a mers la Kiev, unde a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele Consiliului European, Charles Michel, despre aderarea la Uniunea Europeană (UE) a celor două țări, tratate până acum „la pachet” în cancelariile europene.

O posibilă lovitură pentru Ucraina la summitul liderilor UE din decembrie

„Dificultățile politice” (despre care a vorbit Charles Michel la Kiev) care ar putea apărea la summitul din decembrie, când liderii europeni ar trebui să decidă dacă deschid negocierile de aderare pentru R. Moldova și Ucraina, ar putea fi „un mesaj care încearcă să amortizeze un fel de posibilă lovitură pentru Ucraina”. Asta în contextul în care Ungaria se opune deschiderii negocierilor de aderare pentru Ucraina, spune analistul politic Igor Boțan în podcastul Europei Libere „Dincolo de știri”.

El observă încercări de a face „o delimitare” între Ucraina și R. Moldova, ceea nu i se pare „tocmai onest”, având în vedere că R. Moldova a obținut statutul de țară candidată „din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei”.

„Acum vedem că există forțe care vor să aibă loc această desprindere a Republicii Moldova de Ucraina. Chiar și aici, în Republica Moldova, oamenii pragmatici spun că Ucraina este o piesă foarte grea, dificilă pentru UE, în timp ce noi suntem mici, noi putem repede să parcurgem acest drum spre UE, de aceea ar înclina înspre această separare”, mai opinează Boțan în podcast.

Dorința Rusiei de a stăvili integrarea europeană

Iar analistul Nicolae Negru atrage atenția că pentru Moscova a fost și rămâne important să oprească integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în UE.

„Pentru această oprire a cursului european al Ucrainei, Putin a pornit războiul, de fapt. (...) Nu e greu de ghicit de ce. Dacă se integrează Ucraina și R. Moldova în UE, atunci sarcina de refacere, într-o formă sau alta a Uniunii Sovietice, la care visează acum aproape fiecare rus, devine practic imposibilă. Și de aici încercarea de a separa R. Moldova de Ucraina, de a semănă discordie, de a băga zâzanie”, spune Negru.

El este de părerea că, pentru a opri parcursul european al R. Moldova, Rusia va folosi pârghiile de care dispune aici: autonomia găgăuză și Transnistria.

În opinia lui, dacă UE va condiționa procesul de aderare cu rezolvarea problemei transnistrene, „asta înseamnă că această problemă se va rezolva numai atunci când va dori Putin”: „Deci, i se transmite un drept de veto lui Putin, ceea ce nu e normal, în condițiile în care toți spun că statul R. Moldova este suveran și independent”.

Alte teme ale noului episod, difuzat pe 24 noiembrie:

Două acțiuni de protest au început săptămâna aceasta la Chișinău. Ce i-a scos în stradă pe fermieri și pe transportatori de această dată și de ce nu pot ajunge aceștia la o înțelegere cu guvernul?

Cum să se asigure protestatarii că în spatele lor și al revendicărilor pe care le-au avansat nu există interese politice?

Rusia introduce alți deputați moldoveni pe lista indezirabililor, de această dată ca răspuns la decizia Serviciului de Informații și Securitate moldovean de a bloca șase posturi TV și 30 de site-uri pe care Rusia le-ar fi utilizat pentru a manipula rezultatele alegerilor. De ce interdicțiile Moscovei sunt un semnal că „războiul hibrid continuă” în R. Moldova?

Cum partidele pro-europene și-au unit forțele cu cele anti-europene în bătălia pentru municipiul Ungheni din turul doi al alegerilor locale?

După animozitățile de la alegerile locale dintre partidele declarate pro-europene, mai există șanse de coalizare la scrutinele naționale: prezidențial și parlamentar?

preluare Europa Libera via Rador

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.