Când, în septembrie 2017, președintele Trump i-a transmis “Omulețului rachetă” care conduce Coreea de Nord că-l va pune cu botul pe labe, presa “liberală-progresistă” de la Washington a izbucnit într-un urlet de furie. Din “nebun” care vrea să declanșeze un război nuclear nu îl scotea pe președintele SUA.
Zilele trecute, Kim Jong Un a venit spășit în Coreea de Sud și a promis că va închide unul din site-urile în care făcea experimente nucleare.
Să punctăm ce a reușit Donald Trump doar în ultimele săptămâni în materie de politică externă:
- I-a dat o lecție dictatorului Bashar al Assad, iar Rusia, după ce, inițial amenința cu al treilea război mondial, n-a mișcat un deget când aliatul ei a fost bombardat de coaliția franco-britanică-americană. Ani întregi, președintele Obama a asistat pasiv la crimele din Siria.
- Este evident că China s-a speriat în fața amenințării cu impunerea unor taxe vamale și, în loc să supraliciteze cu declanșarea unui război comercial, cere să negocieze.
- Președintele Franței și cancelarul Germaniei au venit la Casa Albă dispuși să coopereze cu administrația Trump, nu pentru a da sfaturi, de pe o poziție superioară, așa cum a încercat doamna Merkel, acum un an.
- A relansat procesul de pace din peninsula coreeană.
Desigur, presa “liberală-progresistă” din SUA – preluată fără discernământ de “analiștii” de la București, analiști care nu fac decât să traducă pe nemestecate – ignoră aceste fapte. Însă publicul din SUA observă sau va observa aceste rezultate. Ele sunt urmarea unei combinații de factori: un președinte curajos, care știe să se lupte, și o garnitură de demnitari duri, cu o pregătire teoretică excelentă. De exemplu, noul șef al diplomației americane, Mike Pompeo, a fost căpitan în unitățile de blindate, a absolvit primul din clasa sa la West Point, iar ulterior a studiat dreptul la Harvard.
Însă nu vreau ca, acum, să ridic statuie administrației americane, ci să arăt cât de jalnică este, prin contrast, politic externă a României.
Lipsită de inițiativă. Fricoasă. Marcată de ciondănelile dintre facțiunile politice. Teleormanizată.
Cearta publică, penibilă, din jurul mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim este un exemplu. Lipsa unei strategii de reunificare cu Basarabia, alt exemplu. Eșecul european, de la ratarea oportunităților de finanțare oferite de UE la dezastrul organizatoric care se prefigurează în momentul în care România va prelua președinția Uniunii, alt exemplu. Și putem continua.
Mesajul meu este că România are nevoie de un președinte care să-și îndeplinească 24 de ore din 24 toate atribuțiile constituționale, așa cum rezultă ele din legea fundamentală și din deciziile Curții Constituționale. Nici mai mult, nici mai puțin. Nu “jucător” sau “ne-jucător”. Un președinte care să aibă un plan pentru Basarabia, nu doar să ronțăie cuvinte goale. Un președinte care, atunci când guvernul unui condamnat penal ia decizii rele în materie de politică externă sau de apărare, să se ducă peste Executiv și să preia conducerea, conform prevederilor din articolul 87 al legii fundamentale.
După ce președintele a abandonat, timp de 17 luni, puterile sale constituționale, era previzibil că infractorul Dragnea va intra cu opincile în politica noastră externă și o va destabiliza, exact așa cum îi place domnului Putin.
E târziu, dar nu prea târziu, domnule Iohannis. Mai aveți șansa să ieșiți în stradă, alături de mii de români, pentru a alunga de la putere gruparea infracțională condusă de Satana de Teleorman.
Comentează