Ieri am făcut o analiză asupra activității în online a candidaților PNL la alegerile locale din Capitală. Astăzi, a venit timpul să observăm performanțele din online a candidaților social-democrați.
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei
Aceasta are nu mai puțin de patru pagini deschise pe numele ei și, în consecință, prima bilă neagră. Cea mai importantă dintre acestea numără peste 395.000 de aprecieri (deci iată și prima bilă albă)! În ultima lună, pagina acesteia crește zilnic cu aproximativ 200 de aprecieri. Dacă păstrăm această medie, pagina Gabrielei Firea ar fi avut nevoie de 1975 de zile pentru a ajunge la numărul de aprecieri pe care îl are astăzi, de unde rezultă ca aceasta a avut perioade de creșteri mult mai mari (putem vorbi ori de o creștere organică substanțială ori de like-uri cumpărate).
Fără a fi o imagine de copertă „de campanie”, fotografia a reușit să strângă începând cu data publicării, 9 februarie, peste 1300 de aprecieri și 25 de distribuiri. Gabriela Firea pare să nu se grăbească cu acțiunile de precampanie specifice, precum întâlniri cu cetățenii prin parcuri sau piețe, cum am văzut la candidații liberali. Lipsa unor astfel de acțiuni este ușor de observat din ultimele poze încărcate în cronologie. Imaginile urcate de Gabriela Firea reușesc să strângă peste 1000 de aprecieri fiecare. Postarea din data de 3 aprilie, în care îi urează „La mulți ani” lui Florentin Pandele, a reușit să adune peste 10.000 de aprecieri. Prin comparație, analizând urările de sărbători din acest an, postate de politicieni pe Facebook, doar Victor Ponta, Elena Udrea, Klaus Iohannis și Traian Băsescu au reușit să strângă peste 10.000 de like-uri.
În concluzie, pagina Gabrielei Firea se bucură de un număr foarte mare de susținători, chiar dacă postările acesteia urmează un model standard și nu ies cu nimic special în evidență.
Dan Tudorache, candidatul PSD la Primăria Sectorului 1
Deputatul social-democrat are o singură pagină de Facebook care numără 723 de aprecieri. Fără a fi vorba de o imagine de campanie, fotografia acestuia de copertă numără (doar) 30 de aprecieri, e drept, fiind postată doar cu opt zile în urmă.
Printre postările acestuia regăsim anunțuri privind participarea la diferite emisiuni de televiziune (11 în luna martie, dintre care 7 la RTV) dar și acțiuni standard de precampanie, după cum putem observa din pozele alăturate. Interacțiunile cu pagina lui Dan Tudorache se păstrează la un nivel minim, puține fiind excepțiile când o postare reușește să strângă peste 50 de aprecieri. Temele de campanie la care face referire pe Facebook sunt legate de reabilitarea termică la case, spațiile verzi sau problema locurilor de parcare și a parcagiilor.
În concluzie, pagina de Facebook a lui Dan Tudorache dă senzația că se menține în viață din inerție, părând mai degrabă o obligație decât o oportunitate de a se prezenta potențialilor săi votanți într-o manieră originală.
Mihai Toader, candidatul PSD la Primăria Sectorului 2
Social-democrații par să fi fost extrem de surprinși de proaspătul dosar deschis de DNA pe numele lui Neculai Onțanu. Altfel, nu se poate explica cum varianta de rezervă Mihai Toader, viceprimar al sectorului 2 și noul candidat la primărie susținut atât de PSD cât și de UNPR, NU are pagină sau profil de Facebook. Deci, o mare bilă neagră, atât pentru Toader cât și pentru PSD.
Robert Negoiță, candidatul PSD la Primăria Sectorului 3
Primarul în funcție al Sectorului 3 se bucură de o singură pagină de Facebook care adună aproximativ 38.500 de aprecieri, la acest număr adăugându-se zilnic aproximativ 50 de noi like-uri.
Imaginea acestuia de copertă numără 470 de like-uri, fiind publicată în data de 1 martie. Postările lui Robert Negoiță cunosc o oarecare fluctuație în numărul de aprecieri. Dacă unele dintre acestea sar de 200, altele nu reușesc să depășească 20 de aprecieri. Ideea unitară „I love sector 3”, cu al cărui logo sunt publicate o serie de fotografii privind curățarea voluntară a anumitor zone din sector dar și proiecte precum „Școala de 3cologie”, este prima de acest gen observată până acum la candidații PSD în București.
Alte teme despre care postează Negoiță au legătură cu siguranța cetățeanului: „80% din Sectorul 3 va fi supravegheat video!”, un sondaj care măsoară mândria de a locui în sectorul 3, sau diferite activități la care sunt implicați tinerii din sector, cu scopul creării unei viitoare generații de lideri.
În concluzie, pagina de Facebook a lui Robert Negoiță pare creată cu adevărat pentru promovarea imaginii primarului și nu doar o obligație a timpurilor în care trăim.
Daniel Băluță, candidatul PSD la Primăria Sectorului 4
Pagina de Facebook a lui Daniel Băluță numără peste 5.500 de aprecieri. Cu o poză de familie drept copertă, aceasta nu reușește să strângă decât 98 de aprecieri, deși este publicată de mai bine de două luni.
Postările acestuia numără în medie 50 de aprecieri și fac referire la idei de campanie standard precum acțiunile de ecologizare. Fără a avea un proiect umbrelă sub numele căruia să strângă mai multe idei și acțiuni, pagina de Facebook a lui Daniel Băluță nu reușește să se evidențieze cu nimic față de un profil standard al unei persoane care nu ocupă nici funcția de primar interimar al Sectorului 4 și nici nu candidează la alegerile locale din acest an.
Daniel Florea, candidatul PSD la Sectorul 5
Ca și în cazul candidatului social-democrat la Primăria Sectorului 2, nici Florea nu are o pagină oficială de Facebook. În schimb are un profil privat, dar nu îl voi lua în calcul din simplul motiv că profilul și pagina de Facebook sunt două lucruri diferite și ating scopuri diferite. Totuși, nu pot să nu scot în evidență o gafă regăsită de asemenea și pe pagina oficială a lui Dan Tudorache:
Chiar dacă la momentul realizării colajului, Neculai Onțanu nu avea nicio problemă cu legea, plasarea acestuia în mijlocul echipei PSD nu poate avea rezultate pozitive.
Gabriel Mutu, candidatul PSD la Primăria Sectorului 6
Pagina de Facebook a lui Gabriel Mutu strânge puțin peste 2500 de aprecieri, imaginea folosită de acesta la poza de copertă fiind una standard, de campanie.
Postările acestuia se învârt în jurul candidaturii sale la primăria de sector și a acțiunilor care rezultă din această inițiativă.
„Crângași și Giulești. Două cartiere pe care le-am străbătut ieri la pas, alături de colegi și oameni cărora le pasă de Sectorul 6. Parcurile au nevoie de spații verzi amenajate, locurile de joacă de mobilier modern, iar familiile să se simtă în siguranță. Avem soluții concrete pentru toate aceste probleme actuale, soluții pe care le-am discutat cu cei care se bucurau de ziua frumoasă de primăvară”, este postarea publicată în urmă cu o oră de Gabriel Mutu.„După întâlnirea cu locuitorii din strada Locotenent Saidac Gheorghe am plecat cu gândul că Sectorul 6 are o șansă de îmbunătățire din iunie 2016. Oamenii își doresc schimbarea stării actuale de fapt, cu primar inexistent, cu autorități locale nepăsătoare și cu promisiuni neîndeplinite. Așa cum am fost și până acum, rămân alături de comunitatea noastră pentru a crea un sector european”, este o altă postare, publicată în umră cu doar trei ore.
Problema cu astfel de postări este că atragi atenția asupra unor minusuri din sector, promițând că odată ieșit primar, vei avea grijă să le rezolvi. Totuși, fără a prezenta și exemple de potențiale soluții, ele rămân niște simple promisiuni de campanie și știm cu toții ce reputație proastă au acestea. Poate tocmai din acest motiv, asemenea postări nu reușesc decât pe alocuri să spargă bariera de 50 de like-uri.
În concluzie, candidații PSD în București nu par să pună preț pe o campanie profesionistă în mediul online, sau, cel puțin, rezultatele acesteia nu se văd. Cu două mici excepții. Prima este reprezentată de Gabriela Firea, care fără prea mult efort sau idei originale reușește să strângă multe aprecieri ;i distribuiri, în vreme ce situația lui Robert Negoiță este invers proporțională. Acesta dă semne că își dorește o campanie gândită și în mediul online, dar rezultatele întârzie să apară, interacțiunile cu pagina sa de Facebook fiind destul de reduse.
Comentează