Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum va fi vremea săptămâna viitoare: Anunţul de ultimă oră al meteorologilor

www.eskape.ro
ninsoare, vreme rea, zăpadă

Anotimpul rece continuă să-şi facă de cap. Deşi la mijlocul acestei săptămâni s-a mai încălzit, iarna continuă să-şi facă de cap. Anunţul de ultimă oră al meteorologilor este la fel de îngrijorător. În mare parte din ţară temperaturile vor rămâne negative în următoarele zile şi pe alocuri vor fi posibile chiar fulguieli.

Citeşte şi: SCANDAL imens în Marea Britanie: Gluma care poate aduce un nou val de atentate / VIDEO

Duminică, în zonele de deal şi de munte, în special cele din vestul ţării, va predomină o vreme frumoasă, cu cer variabil, condiţii în care valorile termice diurne vor fi apropiate sau chiar peste cele normale la sfârşitul lunii ianuarie. În schimb, în zonele joase de relief vremea va fi rece, local geroasă dimineaţa şi noaptea în centru şi în sud; înnorările vor fi în general persistente şi local se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 7 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade, mai scăzute în sudul Olteniei, dar cu precădere în estul Transilvaniei, unde se vor înregistra -18...-16 grade.

Citeşte şi: Mişcare de ultimă oră în privinţa ordonanţelor pe Justiţie: Ce s-a anunţat înainte de proteste

În Bucureşti, duminică vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi parţial noros ziua, apoi se va acoperi, vor fi condiţii de ceaţă cu depunere de chiciură şi vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă va fi de -7...-5 grade.

Luni, în regiunile extracarpatice, dar local şi în zonele joase din vest şi centru, vremea va fi în general închisă şi rece, pe arii restrânse va fi ceaţă cu depunere de chiciură şi trecător va fulgui. În restul teritoriului cerul va fi variabil, ceaţa se poate semnala doar izolat dimineaţa şi noaptea, iar valorile termice diurne vor fi în jurul mediilor climatologice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 5 grade, iar cele minime între -12 şi -3 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -19 grade.

În Bucureşti, luni, vremea va fi în general închisă şi rece. Vor fi condiţii de ceaţă şi trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -8...-6 grade.

Citeşte şi: Situaţie DRAMATICĂ pentru un fost ministru: Monica Iacob Ridzi rămâne fără casă

Marţi, vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă diminineata şi noaptea, mai ales în Transilvania. În regiunile extracarpatice, nebulozitatea joasă va fi în general persistentă şi trecător se va asocia cu burniţă sau fulguieli. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări temporare şi, mai ales spre seară şi noaptea, în Banat, Crişana şi Maramureş izolat vor fi posibile precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În special dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură, local în centrul ţării şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade izolat în Câmpia Română şi în zonele depresionare din centru şi 6 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între -14 şi -2 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, până spre -19 grade, conform RTV.

Citeşte şi: SOV devoalează MOTIVUL REAL pentru care sunt activați ofițerii acoperiți din presă

În Bucureşti, marţi, vremea se va menţine rece. Cerul va fi mai mult noros, în primele ore vor fi condiţii de fulguială, iar noaptea se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar minima va fi de -9...-7 grade.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.