Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloş îl pune la punct pe Cătălin Drulă: Românii au nevoie de libertate asumată, respect şi decenţă, nu de un tătuc, un satrap politic, un împarte pâine

dacian ciolos

Europarlamentarul REPER, Dacian Cioloş, i-a răspuns, sâmbătă, liderului USR, Cătălin Drulă, care spusese că acesta a fost un anti-lider. ”Vreau să contribui la proiecte care fac din România un loc mai bun de trăit şi nu vreau să fac parte din proiecte care trăiesc din duşmănie, divizare şi agresivitate”, a spus Cioloş, precizând că a văzut declaraţiile lui Cătălin Drulă şi a înţeles mai bine ce i-a despărţit şi ce i-a adus împreună. ”Din perspectivă politică, sunt în continuare convins că vedem (şi nu doar noi doi) aceleaşi soluţii pentru România. Dar în ceea ce priveşte modelul de putere, aici viziunea noastră e diferită”, afirmă Cioloş.

Citește și: Drulă, sceptic în legătură cu şansele lui Dacian Cioloş de a fi o soluţie pentru alegerile prezidenţial

”Am văzut declaraţiile lui Cătălin Drulă şi am înţeles mai bine ce ne-a despărţit şi ce ne-a adus împreună. Din perspectivă politică, sunt în continuare convins că vedem (şi nu doar noi doi) aceleaşi soluţii pentru România. Dar în ceea ce priveşte modelul de putere, aici viziunea noastră e diferită. Am primit aceleaşi reproşuri pe care le-a formulat Cătălin Drulă de la mai mulţi dintre cei cu care am lucrat în politica românească, prieteni, colaboratori sau parteneri. Am fost criticat şi de adversarii politici exact pe aceeaşi temă. În politica de la noi, modelul dominant de leadership consideră puterea politică o formă de manifestare personală, dură şi ”bărbătească”, în care liderul bate cu pumnul în masă şi voinţa lui e lege şi e drum în viaţă. Nu e şi opinia mea. Nu e modelul în care cred. Am citit şi am auzit de sute, dacă nu de mii de ori, că România are nevoie de un lider dur şi neabătut, de parcă ţara asta este o decapotabilă pierdută în noroi şi doar un tractor o poate salva”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook, după ce Cătălin Drulă, liderul USR a afirmat că Cioloş, prin acţiunile politice din ultimii ani, a fost un anti-lider

Cioloş a continuat: ”Eu cred că a venit vremea să tentăm o altă abordare. România este o ţară care are nevoie de încredere în ea însăşi, o ţară care să fie capabilă să îşi găsească singură drumul şi să se respecte pe sine. Altfel spus, ca toate acestea să se întâmple, avem nevoie ca românii să se bucure să trăiască în ţara lor, să se simtă respectaţi de ceilalţi cetăţeni şi de către autorităţi, să se simtă capabili să trăiască aşa cum îşi doresc ei şi să se poată împlini personal în această societate. Cetăţenii români au nevoie de libertate asumată, respect şi decenţă, nu de un tătuc, un satrap politic, un împarte pâine care să fie disperat să ţină cuţitul în mână”, a spus el.

Potrivit lui Cioloş, ”am avut modele autoritare din 1990 şi până acum, s-a bătut cu pumnul în masă, s-a aruncat cu paltonul pe maşină, s-a condus autoritar şi dur”.

”Astăzi, avem un nou lider care scoate capul şi care vrea să fie şi mai dur şi mai violent. Dar modelul meu şi crezul meu nu sunt în această zonă a tantrumului personal. Eu cred în colaborare şi în posibilitatea de a lăsa şi pe alţii să vorbească. La umbra liderilor descrişi de Cătălin Drulă nu a crescut nimic din 1990 şi până acum. Elita politică românească s-a autodistrus prin tabere care s-au luptat între ele. Fiecare a văzut în celălalt un duşman şi a făcut orice a putut ca celălalt să dispară. Şi acum ne mirăm că avem o clasă politică aşa cum o avem. Este opera “marilor lideri politici” care s-au închis în castelele lor de carton şi au luptat împotriva apropiaţilor lor până la distrugere”, a afirmat Cioloş.

Fostul preşedinte USR a arătat că ”refuză acest model indiferent de costurile personale pe care i le aduce şi de etichetele pe care unii şi alţii i le vor pune”.

”A fost unul dintre motivele pentru care am plecat din USR şi am renunţat la preşedinţia unui partid care refuza să renunţe el însuşi la tabere ca mod de funcţionare. Am renunţat la preşedinţia Renew pentru a candida la preşedinţia USR după ce am încercat să negociez cu toate taberele din partid un compromis rezonabil şi funcţional în care să lucrăm împreună, pentru cauze şi viziuni acordate şi nu prin împărţirea “teritoriului” între tabere. L-am propus la un moment dat imediat după fuziune pe Cătălin Drulă preşedinte pentru a calma spiritele, dar conservarea apartenenţei la o tabără sau alta a fost mai importantă decât o construcţie politică cu adevărat comună. Dacă asta e tot ce au văzut colegii mei de la momentul respectiv, pot spune că regret încă o dată că vocea mea nu s-a făcut auzită aşa cum aş fi vrut eu. Dar pentru a mia oară, eu nu duc pe nimeni de mânuţă la Palatul Victoriei, aşa cum a fost dus actualul ministru al Transporturilor când a preluat guvernul ca premier, nu o să ies să spun că l-am făcut om pe X sau pe Y şi nici nu o să distrug vreo carieră pentru că cineva nu e din tabăra mea. Aşa aleg eu să fiu”, a arătat Cioloş.

Europarlamentarul mai afirmă: ”În ceea ce priveşte proiectele politice şi puterea politică, am un singur lucru de spus. Prefer respectul faptelor în locul respectului provocat de frică. Vreau să contribui la proiecte care fac din România un loc mai bun de trăit şi nu vreau să fac parte din proiecte care trăiesc din duşmănie, divizare şi agresivitate. România este ţara tuturor celor care trăiesc aici, chiar şi dacă ei au votat cu PSD sau vor vota cu AUR. Nu există două sau mai multe Românii şi o astfel de idee este nocivă şi distruge această ţară. Nu mi-am căutat duşmani în politică, după cum nu am căutat să cresc politic din lupte absurde şi sterile. Cred că menirea mea politică e să le ofer oamenilor soluţii şi să le respect alegerile. Cei care cred în altceva sunt şi ei la fel de liberi să îşi aleagă propriul drum, cu condiţia ca drumul lor să nu fie o povară pentru alţii”.

Succesorul lui Dacian Cioloş la preşedinţia USR, Cătălin Drulă, se arată convins că Cioloş nu poate fi o soluţie pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. „Domnul Cioloş, prin acţiunile politice din ultimii ani, a fost un anti-lider. Şi România are nevoie de un lider, nu are nevoie de cineva care abdică, care renunţă, care face mofturi, care se construieşte pe sine”; spune Drulă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.