Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Cărbunaru: Reabilitarea termică a blocurilor de locuit se va putea face cu mai puţini bani de la autorităţile locale şi cu o contribuţie mult mai mică

Primaria Sectorului 4
reabilitare termica

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a declarat luni, că Guvernul a adoptat o Ordonanţă privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, prin care reabilitarea termică a blocurilor de locuit se va putea face cu mai puţini bani de la autorităţile locale şi cu o contribuţie mult mai mică din partea asociaţiilor de proprietari, potrivit news.ro.

Dan Cărbunaru a declarat după şedinţa de Guvern, despre Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, că reabilitarea termică a blocurilor de locuit se va putea face cu mai puţini bani de la autorităţile locale şi cu o contribuţie mult mai mică din partea asociaţiilor de proprietari. ”Prin acest act normativ, Guvernul a redus procentul contribuţiei financiare la proiect a autorităţilor locale şi asociaţiilor de locatari îl asumă, pentru a creşte numărul clădirilor reabilitate termic dar să şi optimizeze utilizarea fondurilor europene. Practic, pentru finanţarea reabilitării termice a blocurilor se vor putea folosi mai mulţi bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%. Comparativ cu cdei 40% cât era până acum, doar 5% din banii necesari reabilitării vor proveni de la autorităţile locale sau de la asociaţiile de locatari”, a spus purtătorul dee cuvânt al Guvernului. Bugetul UE destinat investiţiilor pentru eficienţa energetică a clădirilor în cadrul perioadei de programare 2021-2027 pentru politica de coeziune este de aproape 1,25 miliarde euro, iar intervenţiile care vizează creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe beneficiază de alocare financiară totală de aproximativ 618 milioane euro. Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai spus că tot astăzi, Guvernul a adoptat la propunerea Ministerului Energiei, Proiectul de Lege privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. Prin proiectul de act normativ se supune Parlamentului aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi SN Nuclearelectrica S.A. în legătură cu Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. Astfel, Unitatea 3 ar intra să intre în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031. Ambele vor dubla ponderea energiei nucleare in sistemul energetic de la aprox. 20% la 36% şi vor fi create noi locuri de muncă în sectorul nuclear şi va fi dezvoltat lanţul de furnizori, a mai precizat Cărbunaru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.