Premium
Judecătoarea Dana Gîrbovan spune că sunt „aberații” interpretările juridice potrivit cărora decizia recentă CJUE ar însemna că recomandările din MCV ar fi obligatorii pentru România.
„Contrar unei manipulări promovate cu insistență, CJUE NU a decis că recomandările din cuprinsul rapoartelor MCV au efect direct, necondiționat și obligatoriu pentru statul român! Modul manipulativ în care se rostogolește în spațiul public afirmația falsā că CJUE ar fi hotărât că recomandările din rapoartele MCV ar fi obligatorii m-a determinat să analizez acum această chestiune. Superficialitatea, subiectivismul și iresponsabilitatea cu care se trag concluzii nefondate din hotărârea CJUE sunt halucinante. Aceste concluzii sunt prezentate ca adevāruri absolute, fără a se ține cont, însă, de consecințele devastatoare pe care astfel de interpretări aberante le pot avea în planul securității juridice, al stabilității și previzibilității raporturilor juridice. Profitându-se în mod iresponsabil de interpretări vădit exagerate și eronate ale acestei decizii, se dorește, se pare, aruncarea în haos a instanțelor și parchetelor, cu efect direct asupra activităților judiciare, inclusiv asupra luptei anticorupție.
Voi arată în continuare nu doar că hotărârea respectivă nu spune că recomandările din rapoartele MCV ar avea efect direct și obligatoriu, dar și că CJUE nu avea cadru legal să fi spus o asemenea aberație.
1. CJUE a fost întrebată de instanța de trimitere care este natura şi forţa juridică a MCV, instituit prin Decizia 2006/928, precum şi a rapoartelor întocmite de Comisie în temeiul acestuia, respectiv dacă recomandările cuprinse în aceste rapoarte sunt obligatorii sau nu pentru Statul Român.
2. CJUE a reținut că Decizia 2006/928, ca măsură adoptată în temeiul Actului de aderare, intră în domeniul de aplicare al Tratatului de aderare.
Curtea a amintit că art. 288 par. 4 TFUE prevede, la fel ca art. 249 par. 4 CE, că o DECIZIE “este obligatorie în toate elementele sale” pentru destinatarii pe care îi indică.
3. În ceea ce privește RAPOARTELE întocmite de Comisie în temeiul Deciziei 2006/928, CJUE arată că "este adevărat că rapoartele întocmite în baza Deciziei 2006/928 sunt, în temeiul articolului 2 primul paragraf din aceasta, adresate nu României, ci Parlamentului şi Consiliului. În plus, deşi aceste rapoarte conţin o analiză a situaţiei din România şi formulează cerinţe în privinţa acestui stat membru, concluziile cuprinse în ele adresează 'recomandări' statului membru respectiv întemeindu-se pe aceste cerinţe".
4. Pornind de la aceste premise, Curtea a decis că "pentru a se conforma obiectivelor de referință enunțate în anexa la Decizia 2006/928, România trebuie să ţină seama în mod corespunzător de cerințele şi de recomandările formulate în rapoartele întocmite de Comisie în temeiul acestei decizii".
Curtea mai arată că "în cazul în care Comisia exprimă într-un astfel de raport îndoieli cu privire Ia compatibilitatea unei măsuri naționale cu unul dintre obiectivele de referință, revine României sarcina de a colabora cu bună-credință cu această instituție pentru a surmonta, cu respectarea deplină a acestor obiective de referinţă şi a dispoziţiilor tratatelor, dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referinţă menţionate".
5. Or, nu este absolut nimic nou sau istoric în această concluzie.
Cu atât mai puțin nu se poate trage concluzia că recomandările sunt obligatorii pentru statul român, cum fals se afirmă.
6. Între "direct aplicabil și obligatoriu" și "trebuie să țină seama" există o diferență considerabilă de forță juridică, evidentă pentru orice persoană a cărei înțelegere juridică depășește nivelul precarității.
7. De-a lungul timpului, din 2006 până în prezent, Comisia Europeană a emis zeci, poate sute de recomandări și a "invitat" România să le ia în considerare și, pe temeiul lor, să colaboreze pentru atingerea obiectivelor asumate.
Consecințele nerespectării recomandărilor, a lipsei cooperării loiale – imputabile deopotrivă Statului Român și Comisiei Europene – au constat în prelungirile sistematice ale MCV [nu discut temeinicia sau legalitatea acestor prelungiri], niciodată nefiind pusă însă în discuție că acestea ar produce efecte juridice directe, obligatorii și imediat aplicabile în dreptul intern.
Adică nici măcar birocrații Comisiei Europene nu s-au gândit să invoce că recomandările MCV ar fi obligatorii, lucru care nu doar că nu are acoperire în vreun tratat european și crează competențe nerecunoscute de acesta, dar și submineaza suveranitatea națională. S-au gândit însă unii din România să invoce o asemenea aberație.
Recomandările sunt recomandări. Așa au fost mereu și CJUE nu spune în această hotărâre că ar fi altfel.
8. Daca CJUE ar fi considerat recomandările din rapoartele MCV obligatorii, prima care era ținută de ele era chiar CJUE, aceasta trebuind să le aplice ca atare în soluționarea celorlalte întrebări cu care a fost sesizată.
9. Cu alte cuvinte, daca CJUE decidea că recomandările sunt obligatorii, constata că acestea se opun SIIJ și nu mai avea nevoie de alte analize pe acest subiect.
Conținutul hotărârii relevă însă contrariul, respectiv că CJUE a interpretat doar Decizia şi Tratatul UE, doar aceste acte având caracter obligatoriu, nu și recomandările rapoartelor MCV.
10. Astfel, dispozitivul CJUE prevede că "Articolul 2 şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale(...)", fără a cuprinde vreo referire la rapoartele MCV și RECOMANDĂRILE cuprinse în acestea, tocmai pentru că cele din urmă NU AU FORȚA JURIDICĂ de a se OPUNE unei norme interne.
Altfel spus, Decizia 2006/928 prin care a fost instituit MCV este obligatorie până când este abrogată, însă recomandările din rapoartele MCV rămân ceea ce sunt, recomandări.
Într-adevăr, și aici e un lucru important pe care CJUE l-a facut, în respectiva hotărâre Curtea face referire la principiul “cooperării loiale”, ce impune atât Statului Român, cât și Comisiei Europene să acționeze cu bună credință, să dialogheze onest și deschis, să corecteze erorile din rapoartele MCV atunci când ele sunt dovedite ca atare, pentru a ajunge la îndeplinirea obiectivelor obligatorii, fixate prin Decizia 2006/928.
Astfel, înainte de a vorbi dacă recomandările MCV trebuie aplicate, e important de văzut dacă argumentele din spatele acelor recomandari au bază factuală și legală. Or, așa cum am aratăt cu ultimele rapoarte MCV, acestea sunt pline de erori factuale și juridice care frizează ridicolul. Prin urmare, o premisă eronată conduce la o concluzie eronată, fapt ce împiedică exact atingerea acestor obiective fixate încă din 2006.
Faptul că Ministrul Justitiei și alte autoritati românești salută cu entuziasm ceea ce ei denumesc „recomandări obligatorii” din rapoartele MCV e doar o nouă dovadă că acestea nu înțeleg în substanță noțiunea de cooperarea loială, ce implică o responsabilitate serioasă, pe care nu vor să și-o asume. La fel de grav, nu realizează ce efecte pot avea astfel de interpretări complet eronate în planul stabilității raporturilor juridice”, a scris Dana Gîrbovan pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Avocatul Toni Neacşu: 'Decizia CJUE deschide în mod nesperat României posibilitatea să scape de rușinea MCV'
Citește și: Baroul București susține menținerea SIIJ: decizia a fost luată în Consiliu .
