Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a declarat vineri că meseria de politician este mai riscantă chiar și decât misiunea unui soldat din Afganistan. Să existe oare o îngrijorare sinceră față de posibilitatea apariției unui soi de poliție politică în România? Să fie oare membrii ALDE câinii de pază ai democrației?
Daniel Barbu, la fel ca restul comunicatorilor ALDE, are un discurs puternic anti-DNA și a luptei împotriva corupției. Această poziționare a partidului lui Tăriceanu nu se trage dintr-o dorință platonică de a lupta de partea luminii, ci mai degrabă dintr-o nevoie de poziționare pe scena politică a Alianței Liberalilor și Democraților.
După fuziunea dintre PLR și PC, noul partid avea nevoie de o identitate proprie. Proaspăta marcă apărută a încercat să se vândă mai liberală decât Brătianu, dar duhnea încă a voiculism și, deci, oportunism.
Cum DNA deja făcea victime pe bandă rulantă, discursul anti-justiție începuse să fie practicat din ce în ce mai des și să devină credibil pentru o parte mai mare sau (mai degrabă) mai mică din societate. Dar nu exista încă un partid care să se nișeze absolut pe această linie, care să transforme în laitmotiv discursul anti-DNA.
Astfel, Tăriceanu (nici el fără de probleme cu justiția) a fost mai mult decât bucuros să îmbrățișeze discursul anti, într-un mix format, după cum am zis, deopotrivă din motive personale și politice. Politica se joacă pe voturi și, adeseori, partidele balama câștigă în negocieri mult mai mult decât câștigă la urne.
Din punct de vedere politic, această mișcare a fost una îndrăzneață, dar cu succes pentru liberalii androgini, asigurând supraviețuirea ALDE. Problema apare atunci când uiți că discursurile tale anti-justiție sunt construite în sens strict personal-politic, doar din nevoia de apărare proprie și pentru culegerea de voturi dintr-o oarecare nișă a alegătorilor.
Ipocrizia apărută din nevoia de victimizare te face însă să atragi oprobriul public și, în loc să mergi pe burtă cu un discurs soft-anti, pentru a-ți conserva locul pe scena politică, ai onoarea ca pentru una sau mai multe zile să devii inamicul public numărul 1.
Trebuie reținut că mesajul de vineri al lui Daniel Barbu nu este nici mai bun nici mai rău decât linia promovată de Tăriceanu, dar comparația cu soldatul aflat în misiune nu face decât să te predispună atacurilor.
Este Daniel Barbu ipocrit? Precum întrebările de la începutul textului, și aceasta are rol strict retoric, însă, în acest caz, linia dintre ipocrizie și prostie politică este una foarte subțire. Niciodată Daniel Barbu nu a fost suspectat de prea mare abilitate politică, dar cred că în cazul de față a reușit să-l nemulțumească inclusiv pe liderul său politic, Călin Popescu Tăriceanu.
Dar greșeala îi va fi uitată repede, pentru că, apropo de Tăriceanu, și acesta ne-a, tot vineri, o dovadă de prostie/ipocrizie politică:
„Salut gestul domniei sale. Cred că, în contextul actual, gestul domniei sale este foarte bine-venit”, a declarat Tăriceanu despre demisia din Senat a lui Gabriel Oprea, asta deși votase cu doar câteva zile înainte pentru neînceperea urmăririi penale.
Vedem astfel cum Barbu este doar o copie cu ochelari a lui Tăriceanu, gafând ieri doar din încercarea cu prea mult zel de a urma linia de mesaje promovată de copreședintele ALDE.
Comentează