Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Olteanu, președinte ALDE: 'România nu a scăpat de băieții deștepți, dimpotrivă, tunurile se dau acum la un nivel mult mai mare!

daniel olteanu ALDE

Replică dură din ALDE după scumpirile galopante ale energiei electrice, scumpiri care antrenează majorări de prețuri în lanț. Liderul ALDE, Daniel Olteanu, avertizează că „uraganul creșterilor de preț la energie va mătura totul” și va usca până și ultimele economii ale românilor, cărora li se pregătește o nouă taxă, pe centralele de apartament. Olteanu susține că atitudinea de „asta este” a ministrului Energiei, Virgil Popescu, reprezintă o nouă batjocură la adresa consumatorilor români, care au fost mințiți că vor avea parte de prețuri mai mici odată cu liberalizarea pieței de energie sau care au căzut în capcana programelor de stimulare a instalării de sisteme de producere a energiei regenerabile. Țepele date atât firmelor, cât și consumatorilor casnici de către furnizorii de energie, afirmă președintele liberal – democraților, arată că românii nu sunt protejați în niciun fel de stat și că „băieții deștepți” dau tunuri pe spatele întregii populații, sub înaltul patronaj al Guvernului PNL – USR.

«Pregătiți-vă de impact! Explozia facturilor la energie, patronată de Guvernul PNL – USR, va usca ultimele economii ale firmelor și gospodăriilor, urcând prețul tuturor produselor și serviciilor până la cer.

Uraganul scumpirilor lovește totul, fără excepție: produse alimentare, bunuri de larg consum, materiale de construcții, utilități, transport, totul.

Ni s-a spus că ne protejăm prin schimbarea furnizorilor și încheierea unor contracte pe piața concurențială. Constatăm, acum, că am fost mințiți. Piață concurențială, piață reglementată, nu contează! Uraganul creșterilor de preț la energie mătură totul. Numai în Piața Obor nu ni s-a spus să căutăm energie ieftină. Taxele pe centralele de apartament, ce urmează a fi introduse, nu reprezintă decât bomboana pe colivă.

În acest timp, ministrul Energiei, Virgil Popescu, are, pe scurt, o singură atitudine, o atitudine de „asta este”. Nimic despre faptul că românii care și-au instalat sisteme de producere a energiei regenerabile nu doar că nu sunt stimulați, dar sunt împiedicați să vândă surplusul de energie. Programele de stimulare a instalării de sisteme de producere a energiei regenerabile, prin Administrația Fondului de Mediu, sunt țepe în serie.», a declarat Daniel Olteanu. Președintele ALDE a atras atenția asupra atitudinii pasive a ministrului Energiei vis-a-vis de contractele păguboase încheiate de furnizorii de energie și denunțate unilateral de firmele și consumatorii casnici din România.

«Hidroelectrica, companie de stat, raportează profituri record, în condițiile în care a fost surprinsă de ploi cu lacurile de acumulare pline și a fost nevoită să facă deversări controlate, iar acum, cu o lună înainte de venirea toamnei și de sezonul ploilor, are lacuri pline la 90%. Pentru cine? Nu pentru investiții, nu pentru români, ci pentru a avea Guvernul Cîțu posibilitatea de a confisca dividendele și de a plăti împrumuturile uriașe.

În acest timp, extinderea rețelelor de gaz pentru a folosi în țară gazul din Marea Neagră este omorâtă de birocrație, iar monopolurile de stat românești discută încheierea unor asocieri dubioase cu firme din paradisuri fiscale (nu e o opinie, e o certitudine).

Pentru țepele date firmelor și românilor de furnizorii care au denunțat unilateral contractele nu vedem nicio investigație, trebuie să acceptăm atitudinea de „asta este!” a ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Ce se întâmplă acum pe piața energiei e dovada că România nu a scăpat de „băieții deștepți”, dimpotrivă, tunurile se dau pe spatele întregii populații, doar că acum sunt patronate de Guvernul PNL – USR.», a mai spus liderul liberal – democraților, Daniel Olteanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.