DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De ce a explodat euro? Avocat: Așa a ordonat Isărescu

cotidianul.ro
piperea-gheorghe

Avocatul Gheorghe Piperea, fost consilier guvernamental pe chestiuni de fiscalitate, banking, piaţă de capital şi insolvenţă, a declarat miercuri, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că leul a ajuns la cea mai slabă cotaţie din istorie în raport cu euro pentru că „așa a ordonat dl Isărescu”.

Potrivit acestuia, creșterea record a monedei euro față de leul românesc se va resimți inclusiv la carburanți.

„Cursul este astăzi așa cum îl vedem pentru că așa a ordonat dl Isărescu să fie, e măsură de retorsiune. A văzut că nu reușește să țină ROBOR-ul acolo unde vrea el, adică peste 3%, în așa fel încât să nu fie acuzat că ceea ce a făcut în septembrie 2017, adică saltul de la 0,8% la 3,5% a fost o manipulare a pieței, ROBOR-ul s-a dus în jos la 2,9%, se va duce probabil sub 2% în maximum o lună de zile, a zis 'Stai un pic, dacă nu vreți voi, bancherii, să faceți chestia asta, ia să umblu eu un pic la curs, un pic mai mult astfel încât să se sperie lumea'.

În rândul băncilor centrale din Europa cred că există doar două-trei care folosesc această tactică a flotării controlate a cursului, cum îi spune Isărescu, adică evoluează, se mișcă, dar nu după piață ci după un canal pe care îl stabilește banca națională ca nu cumva să te rătăcești. În consecință, a aruncat ce trebuie pe piața și a sărit cursul la euro.

Problema care se pune este că dincolo de orice dispută politică cu Guvernul în care se implică apolitica BNR, cică este tehnocrată BNR-ul, populația este cea care o vreme va avea de suferit. Toți cei care depind de produse de import trebuie să suporte niște mici ajustări ale prețurilor, carburanții vor avea niște ajustări ale prețurilor dar nu imediat ci în timp, pentru că acciza se calculează în Euro și cei care au credite în Euro pentru că în rest un curs mai mare la Euro are avantaje pentru exportatori și poate să echilibreze balanța comercială.

Dar nu face chestia asta dl Isărescu pentru motive macroeconomice, să corecteze balanța externă, nici vorbă, o face ca măsură de retorsiune. Va dura puțin însă, există două ancore. Chiar dl Isărescu a declarat înainte de Crăciun că s-a stabilit un orizont de aderare la zona euro pentru 2026 și dacă este așa nu ai cum să te joci cu flotarea controlată prea mult, trebuie să ai stabilitate. A doua, poate chiar mai importantă, mandatul dlui Isărescu expiră anul acesta și la modul în care se comportă față de cei care ar putea să îi reînnoiască mandatul, adică guvernarea actuală, eu nu prea cred că va mai fi acceptat”, a declarat miercuri, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, avocatul Gheorghe Piperea.

Leul s-a depreciat miercuri cu 0,52 bani (0,11%) faţă de euro, ajungând la cea mai slabă cotaţie din istorie în raport cu moneda unică europeană, respectiv 4,6722 lei/euro, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).

Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0803 lei, în plus cu 0,31 bani (0,08%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,0772 lei/dolar. Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,30 bani (0,07%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1614 lei, comparativ cu 4,1484 lei/franc. Gramul de aur s-a ieftinit cu 25,42 bani (0,15%), până la 168,2542 lei, de la 169,2768 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.