De ce a renunţat PNŢCD la IRL?

Autor: Marius Ghilezan, jurnalist

Publicat: 03-06-2014

Actualizat: 03-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Apărut de pe firul scurt de la Cotroceni al Forţei Civice, personajul are apetit de mare. De vapoare. E chiar proprietar de ferryboat-uri. În urmă cu vreo trei ani, Marius Marinescu, fost fruntaş PD, avea să scrie în Curentul că Marin Anton, unul dintre cei mai bogaţi oameni politici, cel suspectat de-a fi făcut ingineria de la NANA, l-a cadorisit pe Dan Filimon cu două ferry-boat-uri, la preţ de fier vechi, Eforie şi Mangalia. Pentru că pofta celui ce-a poftit era mare, Filimon, omul de apă, nu de piatră, ca a scriitorului cu acelaşi nume, şi-a deschis şi linie maritimă. Tot cu ajutor. 


În timp ce nu se plimbă cu Aurelian Pavelescu prin ţară, Dan Filimon îngrijeşte cai la Clubul de Echitaţie Bucureşti, unde sunt şi armăsarii Mariei Băsescu. Aşa din coincidenţă.


Pe la colţuri, omul cu ştampila PNŢCD se laudă că nu mai are junghiuri financiare de când cu noua amiciţie galantă. Nu oricine poate avea un marinar, ba chiar un cogeamitea armator. Şi aşa anonimatul e stropit şi bine garnisit. Filimon chiar se laudă că el deţine ştampila. Poza alăturată.


Dacă la cai şi la urechi Pavelescu se încuscreşte cu Băsescu, la aripa timişoreană cu PSD. El care se lauda mai deunăzi că nu face compromisuri cu partidul lui Ponta. Numai că la Timişoara nu prea controlează aripa Herzog. Şi de aici oarece deranj.


flimon cu stampila

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri