Am ales acest titlu provocator, relativ la o temă intens dezbătută în ultima perioadă, dar și ca articol de debut pe acest site, în ideea de a provoca intelectual pe cât mai mulți dintre cei care au o poziționare proprie cu privire la Referendumul ce propune definirea mai precisă a familiei în Constituție. Din păcate, titlurile bombastice, de multe ori aberante, domină online-ul autohton, drept pentru care mă apăr afirmând că am încercat ”provocarea” ambelor categorii, tocmai în ideea de a determina, sau măcar sugera, mai multă măsură, mai mult echilibru. Și deși este un subiect care, din păcate, adâncește clivajele din societatea românească, poate că el este primul exercițiu coerent spre atenuarea acestora. Inutil să spun că vrajba exacerbată nu va genera niciodată soluții benefice niciuneia dintre părți, iar ca să-l citez pe Dale Carnegie, ”cea mai bună soluție de a câștiga o dispută este să o eviți”.
Probabil că orice analiză ar trebui să pornească de la o abordare instituțională, procedurală. Mai exact, în sensul cel mai laic posibil, în varianta cea mai seculară, Referendumul trebuia și trebuie ținut pentru că un număr suficient de cetățeni s-au pronunțat pentru asta. Am folosit intenționat termenul cetățeni, la fel cum am subliniat abordarea civilă a demersului tocmai pentru a evita orice atac din partea Poliției gândirii nemarxiste, și mă refer aici la progresiștii experți în aplicarea dublei măsuri, constructorii omului nou.
Deși am o opinie personală solidă vizvi de acest subiect, încerc să păstrez o oarecare distanță față de orice partizanat, drept pentru care voi încerca să arăt, în cele ce urmează, câteva dintre erorile pe care le văd de ambele părți. Desigur că ele nu pot fi generalizate, însă le voi trece în revistă pe cele mai flagrante, pentru că ele alimentează, din păcate, încă un clivaj major în societate.
1. SUSȚINĂTORII FAMILIEI TRADIȚIONALE. Aud deseori argumente de natură ”teologică” în argumentarea acestei poziții. Or, după știința mea, evaluarea de orice fel, inclusiv a moravurilor, aparține exclusiv lui Dumnezeu, la Judecata de Apoi, nicidecum nouă, oamenilor. De asemenea, nu văd ce legătură are sau ar trebui să aibă subiectul cu ”morala creștină”. Am folosit ghilimelele, întrucât acest oximoron contravine indiscutabil dogmei creștine. Creștinismul nu poate avea o morală proprie, pentru simplul motiv că este o religie bazată pe revelație. Adică paradigma, cadrul de funcționare, tiparul sunt date de însuși Dumnezeu, omului rămânându-i liberul arbitru pentru a lua deciziile pe care le dorește, cunoscând întotdeauna rezultatele acestora. Pentru că doar deciziile ni le putem controla, nu și rezultatele acestora. Or, morala vizează o conduită acceptată social, deci o acțiune cu izvoare umane, și nu divine. In fine, ultima eroare pe care o găsesc relevantă este cea legată de rolul sau necesitatea implicării Bisericii (mă refer aici la BOR) în reglementarea chestiunilor/raporturilor sociale. Iată încă un deserviciu adus, în opinia mea, tocmai Bisericii Ortodoxe Române de către cei care se consideră susținătorii săi. Ultima instrumentalizare a ortodoxiei a aparținut în România mișcărilor extremiste interbelice, taman împotriva tuturor preceptelor din Sfânta Scriptură. Iată de ce revendicarea oricărui discurs politic sau civic de la Biserică este din start condamnabil, în primul rând raportat la Evanghelie (pentru detalii, Matei 22:21).
2. SUSȚINĂTORII FAMILIILOR GAY. N-am să-i trimit pe aceștia la textele lui Eusebiu din Cezareea, ca să vadă exact ce înseamnă teologizarea puterii politice bizantine, însă îi asigur că Sfântul Ioan Gură de Aur ar fi concurat cu succes la titlul de hipsterul feminist al anului, dacă îi citim aprecierile despre egalitatea de gen. Am făcut această introducere în încercarea de a arăta că, de multe ori, acuzațiile aduse ”părții adverse”, adică celor care împărtășesc altă opinie (în cazul nostru, cei de la punctul 1) denotă mai degrabă ignoranță decât superioritate intelectuală. Ne spun progresiștii că o modificare a Constituției, în sensul dorit de semnatarii inițiativei, înseamnă revenirea noastră în Evul mediu. Lăsând deoparte faptul că nu prea înțeleg sensul peiorativ al afirmației, poate nu ar fi rău să ne amintim că România are un decalaj istoric față de Occident, pe toate planurile, relevat eseistic atât de Lucian Boia, cât și de Vintilă Mihăilescu (pentru a alege doi autori aflați uneori în dispute ideatice). Un alt aspect important, specific întregii noastre istorii moderne, este conflictul morfologic dintre miza asumată și instrumentarea unor idei, valori, comportamente. Mai precis: e cel puțin comic să fii progresist internaționalist, să susții familia formată prin căsătorie din doi bărbați sau două femei, îmbrăcat în ie populară, fan al voievozilor moldoveni sau vlahi, declarându-te eventual dac și distribuind pe fb nostalgii ale copilăriei ”cu cheia de gât” din perioada comunistă. Lăsând în urmă subțirimea ideologică a argumentelor ”liberale”, rămâne o chestiune serioasă, pe care și eu mi-o asum în mod partizan: dacă vrem un Stat eminamente laic, avem obligația de a ne raporta exclusiv la reguli. Marea năpastă a spațiului estic vine tocmai din personalizarea puterii; din faptul că gândim pe termen scurt și ne raportăm la oameni, și nu la valori sau principii. Promotorii căsătoriilor gay invocă libertăți individuale, ceea ce constituie, în opinia mea, un fapt legitim și un drept inalienabil, dar își doresc, în paralel încălcarea regulii existente, prin neorganizarea Referendumului. Practic vorbind, Statul înseamnă o arhitectură de instituții către care noi cedăm o parte a propriei suveranități sau libertăți absolute, spre a ne asigura că nu forța violenței unora dintre noi, cetățenii, ne va decide soarta, ci cadrul unor reguli pe care ni le asumăm în majoritate. Or, dacă regula spune că la 3.000.000 de semnături trebuie declanșat Referendumul, nu văd de ce el nu s-ar face. Ultima și cea mai ”interesantă” abordare, auzită recent, este legată de costurile Referendumului. Aici răspunsul e simplu: democrația este infinit mai ieftină decât orice formă de totalitarism.
Cu siguranță nu am epuizat subiectul, multe s-ar mai putea spune, însă mi-aș dori să înțelegem cu toții că dialogul, empatia, calmul și rațiunea sunt singurele care trebuie să guverneze toate dezbaterile noastre.
PS: voi vota pentru familia tradițională, formată din bărbat și femeie.
Comentează