Totusi, daca vom urmari modul in care se developeaza un scandal de tip “Gate” intr-o democratie consolidata, vom observa ca exista o rigoare si o igiena a acuzatiilor. Ca nu ajungi, in trei zile, sa vorbesti despre demisii la cel mai inalt nivel si despre decapitari in stanga si-n dreapta doar pe baza unor ipoteze si deductii logice. Scandalul Watergate a inceput in iunie 1972, dar a dus la demisia lui Nixon abia in august 1974, dupa ce toate etapele jurnalistice, juridice si politice de probare a vinovatiei presedintelui SUA au fost bifate. Woodward si Bernstein – jurnalistii de la Washington Post care i-au venit de hac lui Nixon – au muncit ani de zile pentru a confirma din surse oficiale informatiile care le erau servite de Deep Throat –adjunctul directorului FBI.
Si asta pentru ca nu poti juca la ruleta credibilitatea unor institutii – oricat de vinovate par ele ochiometric: fie si pentru ca demisiile si demiterile in pripa, fara ca acuzatiile sa fie cercetate in profunzime, tot o forma de musamalizare constituie – cad trei capete si sistemul supravietuieste.
Iata de ce e regretabil ca Berceagate nu e lasat sa devina un proces institutional solid, fiind in schimb transformat intr-o manea politica. Faptul ca Bercea urla spre presa, pe nepusa masa, ca le-a dat bani Codrutei Kovesi si Livei Stanciu, fara sa depuna insa plangeri in acest sens - asta face parte din kitsch-ul nostru electoral consacrat. Faptul ca CP Tariceanu grabeste insa, in Parlament, cu pripa si entuziasmul lui Bercea-din-duba, un vot pentru solicitarea demisiei lui Basescu - asta e ceva mai serios si mai greu de inteles.
In acest mod, fara anchete serioase, fara comisii parlamentare, fara dosare lasate sa patrunda in subterana povestii, transformam un caz grav intr-o partitura de acordeonisti politici.
Comentează