DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De ce susţinere se bucură diferenţierea alocaţiei pentru copii în funcţie de situaţia financiară a familiei

gabriela firea
"Am promis, iar programul de guvernare al USL stă mărturie, că vom reforma sistemul ajutoarelor sociale, iar alocația pentru creșterea copilului să fie pusă pe baze noi, astfel încât miliardele de lei alocate în fiecare an să fie cheltuite cu folos, să aducă un sprijin real mamelor care nu se pot descurca altfel. (...) Semnalele din economie sunt pozitive, deci premisele reluării acestei discuții sunt favorabile. Din păcate, însă, lucrurile nu pot fi rezolvate printr-o simplă indexare sau majorare a alocației, în limita suportabilității bugetului. E nevoie de o reașezare din temelii a sistemului, care trebuie să pornească de la o modificare a Constituției în sensul introducerii posibilității de a diferenția această alocație în funcție de situația fiecărei familii", afirmă Firea, într-un comunicat de presa. Ea face apel la susținerea în continuare a revizuirii Constituției. "Aici este cel mai mare pericol generat de destrămarea Uniunii Social Liberale, împotmolirea procesului de revizuire a Constituției. De aceea, fac un apel la toți colegii mei din USL, îi consider încă așa pe toți, să lase la o parte ceea ce ne dezbină în aceste momente și să pună cu toții umărul la acest proiect major pentru țară. Prin care vom arăta inclusiv că ne pasă de toate mamele din România și că am făcut ceva pentru a le aduce în vieți primăvara!", mai afirmă Firea. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.