Mai mulți candidați și-au menținut candidaturile în condițiile în care au fost vizitați/chemați la DNA iar întâlnirile s-au lăsat cu rețineri, arestări și puneri sub acuzare. Dintre cei ce și-au menținut candidaturile, despre mulți știm, cu o mare probabilitate, că vor câștiga.
De unde aceasta inclinație a românilor de a vota oameni care sunt vinovați sau suspecți de corupție? Răspunsurile sunt, probabil, multiple.
Raționalitate și agendă publică
Ce își doresc românii de la stat? La nivel central își doresc în primul rând o viață mai bună (venituri mai mari decât cheltuielile, de preferință stabile). La nivel local își doresc o localitate bine gospodărită. Ambele obiective nu sunt exclud în mod necesar prezența unui ales corupt.
Dar, o să spuneți, nu ne face corupția rău la toți? Da, dar aici contează cât simte cetățeanul că poate obțîne prin votul său. Va fi noul primar mai puțin corupt decât cel vechi? Dacă "va da un semnal că nu se mai poate", este el sigur că va fi auzit unde trebuie? Etc. etc.
Dealtfel, genul acesta de calcule raționale nu este străin nici celor care votează cu cei onești. Traian Băsescu a fost ales deși era de notorietate publică că și-a dăruit o casă. Există și un început de tendință de a spăla imaginea lui Valeriu Zgonea, până de curând detestat de electoratul anti-corupt. De ce? Pentru că "măcar blochează modificarea Codurilor" (Codul Penal și Codul de Procedură).
Altfel spus, poate fi perfect rațional pentru un alegător să (re)aleagă un primar/politician corupt. Mai ales în unele din situațiile pe care le voi detalia mai jos.
Notorietate și competiție
Adeseori, primarul va avea un nivel de notorietate mult peste cel al contra-candidaților. Asta nu este o problemă irezolvabilă, atât timp cât partidele adverse pornesc din timp la contra-atac. Acest lucru nu se întâmplă, însă, întotdeauna, căci partidele adverse pot fi și ele ocupate cu lupte interne. Mai există și cazurile în care dominația primarului în funcție este atât de evidentă încât nici nu se mai obosesc să propună un candidat viabil. Maiales dacă alegerile sunt într-un singur tur.
Asta pune alegătorii într-o situație ingrată. Pe de o parte au un candidat cunoscut, cercetat pentru corupție dar despre care știu "ce îi poate pielea". Pe de altă parte au un candidat despre care nu știu mai nimic, și care se recomandă spunând "eu nu am furat". Sigur că nu ai furat, vor spune mulți cetățeni, pentru că nu ai avut de unde.
Cultura politică și credibilitatea DNA
Ne place sau nu să recunoaștem, mica corupție este endemică în România. Pe cale de consecință, există o morală a corupției. Pe logica acestei morale nu este cu totul inacceptabil să furi "în limita bunului simț". Adică să nu iei prea mult și nici să nu blochezi activitatea locului de unde furi.
Asta face ca anumite acuzații să fie privite destul de lejer de populație. Pe măsură ce procurorii epuizează pistele majore și ajung să îi prindă pe politicieni la înghesuială pe teme relativ minore, o parte a populației poate înclina să privească cu îngăduință "micile derapaje".
Îngăduința poate fi și mai mare acolo unde acuzațiile par superflue. Nu dau aici cazuri, dar, în unele cazuri, activitatea DNA a lăsat această aparență.
Bani și resurse
Coruptul, care probabil că este și la putere, că doar de aia s-a corupt, are un acces privilegiat la resurse. Asta înseamnă publicitate vizibilă, dar și soluții mai puțin legale. De la celebrele pachete cu găleți și sticle de ulei, până la controlul angajărilor la primărie și al ajutoarelor sociale, toate acestea pot fi folosite pentru a atrage voturi.
Comentează