Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

De cine ne salvează domnul Cioloș? Cinci întrebări pentru tehnocratul domnilor Iohannis și Dragnea

Sunt de acord cu cei care spun că nici o guvernare nu poate fi mai rea decât cea pesedistă. Dar asta nu înseamnă că trebuie, ca, la viitoarele alegeri să punem ștampila orbește, fără să știm pe cine votăm și mai ales de ce.

Eu cred în oamenii curajoși care-și asumă ceea ce vor face, nu în politicieni lunecoși care promit să fie bine și vara cald.

 

Eu nu cred în programele stufoase – un fel de “șaorma cu de toate” – scrise ca să fie scrise, ci în angajamente simple și clare, pe care fiecare cetățean să le poată pricepe.

De ce adresez aceste întrebări domnului Cioloș? Pentru că ceilalți politicieni din opoziție, inclusiv Klaus Iohannis au răspuns, în felul lor...

 

Acestea sunt întrebările la care aștept un răspuns de la domnul Cioloș:

1)    Va face demersurile necesare pentru a pune în aplicare referendumul din 2009 privind parlamentul unicameral cu 300 de deputați? CCR a decis că referendumul este valid și obligatoriu. Știu care sunt procedurile de modificare a Constituției, inclusiv câte voturi sunt necesare în Parlament, eu vreau să știu dacă partidul domnului Cioloș se va bate pentru a pune în practică voința exprimată de popor.

2)    Va face domnul Cioloș demersurile necesare pentru a declanșa referendumul pentru familie, referendum pentru care au semnat trei milioane de români și a cărui constituționalitate a fost validată de către CCR? Eu nu întreb dacă va vota “Da” sau “Nu”, ci dacă va proceda precum domnii de la PSD și PNL, care, în 2016, când erau în campanie, au promis că până în aprilie 2017 referendumul va fi organizat, iar acum se prefac că au uitat.

3)    Va menține domnul Cioloș monopolul artificial, de stat, al CNAS sau va oferi românilor posibilitatea să își aleagă singuri asiguratorul? Consider că această reformă, blocată de Raed Arafat în 2012, este esențială pentru a-i salva pe români de exterminarea din sistemul medical de stat. Desigur, este un prim pas, dar este esențial. Domnul Cioloș trebuie să ne spună dacă este de partea lui Raed Arafat (pe care l-a menținut secretar de stat în pofida unor rapoarte devastatoare făcute chiar de corpul său de control) și a mogulilor din sănătate sau de partea pacienților.

4)    Veți avea curaj să schimbați desființați toate pensiile speciale? Subliniez: toate. Sper că știți că nenumărați securiști primesc pensie specială pentru militari. Sper că știți că sunt polițiști care au stat toată viața în spatele unui birou, au ieșit la pensie înainte de a avea 50 de ani și apoi s-au reangajat la stat. Sper că știți că există o decizie a CCR care permite desființarea acestor pensii speciale, mai puțin cele ale magistraților, dar și în cazul lor se pot găsi soluții…

5)    Veți lua măsuri ca cheltuielile cu salariile bugetarilor să scadă sub 9% din PIB? După cum știți, circa două treimi din încasările la buget se duc pe salarii și asistență socială. Statul a abandonat, practic, construcția de autostrăzi. În plus, salariile mari din administrația publică, salarii crescute artificial și nesustenabil, distorsonează piața muncii.

 

Desigur, România are azi multe probleme complicate, începând cu nevoia de a relansa lupta anti-corupție. Dar, după opinia mea, de antreprenor care locuiește în Texas, raspunsurile la aceste întrebări sunt esențiale pentru a anticipa viitorul economiei și democrației din România. Sper ca domnul Cioloș să răspundă, să nu fugă de aceste realități. Mai devreme sau mai târziu, alegătorii îi vor cere să spună clar ce are de gând…

 

 

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.