Decizie RADICALĂ luată de Meghan Markle: Ce a hotărât actrița la o zi după ce a anunțat că s-a logodit cu Prințul Harry

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 29-11-2017

Actualizat: 29-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.wsj.com

Actriţa Meghan Markle părăseşte serialul de televiziune "Suits”, după ce a încheiat filmările pentru cel de-al şaptelea sezon al show-ului, care va fi difuzat la începutul anului viitor, au anunţat, marţi, USA Network şi Universal Cable Productions, la o zi după ce ea şi Prinţul Harry şi-au anunţat logodna, informează Reuters.

Meghan Markle a interpretat personajul Rachel Zane în acest serial, o asistentă la o firmă de avocatură care devine avocat. Zane este logodită cu Mike Ross, personaj interpretat de Patrick J. Adams.

Citește și: Japonia 'a luat FOC' în urma tirului cu rachetă lansat de Coreea de Nord: 'Ne vom mări la maxim presiunea'

Markle a încheiat toate filmările pentru cel de-al şaptelea sezon, care va fi difuzat la începutul anului 2018.

"Îi felicităm pe Meghan Markle şi Prinţul Harry pentru logodna lor. Meghan a făcut parte din familia noastră timp de şapte ani şi a fost o bucurie să lucrăm cu ea. Îi mulţumim pentru pasiunea incontestabilă şi dedicarea de care a dat dovadă pentru «Suits» şi îi urăm toate cele bune”, au anunţat USA Network şi Universal Cable Productions, care fac parte din Comcast Corp, conform News.ro.

Prinţul Harry al Marii Britanii şi actriţa americană Meghan Markle şi-au anunţat, luni, logodna.

Cei doi se vor căsători în luna mai a anului viitor la Capela St. George, de pe domeniul Castelului Windsor. Artista protestantă se va converti la catolicism înainte de nuntă şi intenţionează să devină cetăţean britanic, a anunţat, marţi, Palatul Kensington.

Citește și: LACRIMI și SCANDAL la Antena 1: Cine a câştigat Chefi la cuţite şi a încasat premiul de 30.000 de euro / VIDEO

Meghan Markle s-a născut pe 4 august 1981, în Los Angeles. A absolvit Northwestern University School of Communication din Illinois. A devenit cunoscută graţie rolului Rachel Zane din serialul de televiziune "Suits” şi s-a remarcat apoi şi serialul „Fringe”. S-a căsătorit cu managerul Trevor Engelson în 2011, însă cei doi s-au despărţit în mai 2013 şi au divorţat în august 2013.

Prinţul Harry, născut pe 15 septembrie 1984, este cel mai tânăr fiu al prinţului Charles şi al prinţesei Diana. În prezent, prinţul Harry ocupă locul al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, după tatăl lui, fratele mai mare - prinţul William - şi cei doi copii ai acestuia - prinţul George şi prinţesa Charlotte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri