Deciziile Consiliului Naţional al Audiovizualului au fost confirmate de instanţe în proporţie de 92% în ultimii 10 ani, a afirmat, joi, vicepreşedintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, potrivit Agerpres.
"Câtă dreptate a avut CNA - Consiliul Naţional al Audiovizualului în deciziile sale? În ultimii 10 ani, CNA a avut 1.696 litigii, dintre care 780 dosare au fost pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar 916 dosare pe rolul Curţilor de Apel", a scris Jucan pe Facebook.
El a arătat că "din acest total, în cazul a 130 dosare au fost pronunţate soluţii în favoarea petentului. (Nu neapărat anularea în întregime a deciziilor)".
"Mai clar, în proporţie de 92%, deciziile CNA au fost confirmate de instanţe", a adăugat vicepreşedintele CNA.





























Comentează