Deputații și-au schimbat programul

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 02-09-2016

Actualizat: 02-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducerea Camerei Deputaţilor a modificat programul pentru această ultimă sesiune parlamentară din actuala legislatură, astfel că deputaţii vor lucra luni şi marţi în plen, şi nu luni şi miercuri, aşa cum a fost de la începutul mandatului până la vacanţa de vară din acest an, informează agerpres.ro.

Raluca Prună, după demisia lui Petre Tobă: ...mă bucur


Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit că în această sesiune parlamentară, începând de săptămâna viitoare, parlamentarii vor lucra luni după-amiază şi marţi în plen, iar marţi, la ora 13,00, vor da votul final pe proiectele de lege dezbătute. Marţi după-amiază, miercuri şi joi deputaţii vor lucra în comisii, iar vineri vor avea activitate în teritoriu.

Reacția lui Ponta, după ce CNATDCU a decis că Tobă NU a plagiat: 'Premiu de consolare'

Până acum, deputaţii lucrau luni şi miercuri în plen, cu vot final miercuri, iar marţi şi joi în comisii. 

Potrivit unor surse parlamentare, acest program a fost preferat pentru ca deputaţii să stea mai mult în teritoriu, alături de electorat, având în vedere că urmează campania electorală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri