Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputata PSD care a votat Guvernul Orban critica PNL, cu câteva ore înainte de a-și trăda colegii

Inquam Photos/ Octav Ganea
Ludovic Orban guvern

Elena Hărătău, unul dintre deputații PSD care a votat la învestirea Guvernului Orban, afirma, într-o declarație de presă luni dimineața, că PNL are în programul de guvernare închiderea și comasarea spitalelor. În acest context, ea îndemna românii să voteze „cu inima candidatul PSD” la alegeri, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Dezvăluire: Trei publicații cunoscute au pus la bătaie banii proprii pentru a face publicitate PNL-ului

„Istoria se repetă! Noul guvern al PNL, susţinut de candidatul Iohannis, anunţă închiderea şi comasarea spitalelor! Indiscutabil, românii trebuie să îl sancţioneze la vot pe candidatul PNL, Klaus Iohannis, pentru a nu se mai reveni la situaţia din anul 2010, când o serie de spitale din fiecare judeţ al ţării au fost închise şi comasate. Românii trebuie să fie conştienţi că, în cazul în care Guvernul Orban va fi instalat, iar Klaus Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale, vor fi din nou unităţi sanitare care se vor închide. Se va repeta astfel istoria din 2010, deoarece, în fapt şi de drept, PNL este noul PDL!”, arată Elena Hărătău, într-o declarație de presă afișată pe site-ul Camerei Deputaților.

Deputatul mai spune că în programul de guvernare al PNL scrie că o măsură a noului Executiv ar fi comasarea spitalelor neperformante.

„Programul de guvernare prezentat pe 24 octombrie de PNL precizează în scris, negru pe alb, că: «Guvernul, în colaborare cu toate structurile locale şi centrale care deţin unităţi sanitare cu paturi în administrare, vor realiza o analiză riguroasă şi vor stabili un plan de reorganizare/comasare a spitalelor neperformante sau a celor care înregistrează mari dificultăţi de sustenabilitate financiară».

Iată un alt motiv pentru care oamenii trebuie să voteze cu inima candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, doamna Viorica Dăncilă, care a demonstrat prin fapte, nu prin vorbe, că doreşte cu adevărat binele şi bunăstarea românilor! Duminică, 10 noiembrie, să votăm cu încredere Viorica Dăncilă!”, a conchis Hărătău.

Citește și: Ultimă oră! Ajutoare de urgență aprobate de Guvernul Dăncilă! Cine va beneficia de bani

Parlamentarii PSD care au fost prezenți și au votat în Parlament la învestirea Cabinetului Orban sunt: senatorul de Dolj Eugen Gioancă, deputatul de Cluj Cristina Burciu și deputatul de Bacău Elena Hărătău.

Președintele PSD Viorica Dăncilă a anunțat luni, după învestirea noului Guvern cu 240 de voturi „pentru”, inclusiv suportul unor parlamentari PSD, că cei care i-au arătat susținere lui Ludovic Orban vor fi excluși din partid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.