Deputatul Manole, chemat înapoi la tribuna Parlamentului să citească integral moţiunea de cenzură, după ce s-a invocat că ar putea fi anulată

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 05-02-2020

Actualizat: 05-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Deputatul PSD Florin Manole a fost chemat, miercuri, înapoi la tribuna Parlamentului pentru a citi integral moţiunea de cenzură, după ce anunţase că nu va citi o porţiune, dar i s-a atras atenţia că dacă nu e citită moţiunea poate fi anulată, potrivit news.ro.

Deputatul USR Stelian Ion i-a îndemnat pe parlamentari ca, dacă mai sesizează vicii de procedură care pot afecta moţiunea, să nu le mai atragă atenţia colegilor din PSD. "Să contestăm la CCR şi să terminăm cu această moţiune de doi bani", a spus el.

Deputatul PSD Florin Manole a citit, în plenul Parlamentului, moţiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti".

El a spus, la un moment dat, că nu mai citeşte o parte referitoare la decizii ale Curţii Constituţionale, susţinând că premierul a primit lecţii de constituţionale chiar în şedinţa de Guvern, în faţa presei. Astfel, el nu a citit paginile respective, continuând cu restul textului.

Citeşte şi: A venit vremea 'EVALUĂRII' - Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, este acuzat de o asociaţie că a folosit spaţiile Universităţii AIC în spectru politic

După ce a terminat de citit, Gabriel Andronache a atras atenţia, de la tribună, că trebuie citit tot textul moţiunii, în caz contrar aceasta putând fi anulată.

Ca urmare, Manole s-a întors la tribună şi a citit acele pagini.

Ulterior, Stelian Ion (USR), a cerut să nu le mai fie atrasă atenţia celor de la PSD asupra unor eventuale vicii de procedură.

"Dacă mai sesizaţi vicii de procedură care pot afecta moţiunea, nu le mai atrageţi atenţia colegilor din PSD, să contestăm la CCR şi să terminăm cu această moţiune de doi bani", a spus Stelian Ion.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri